Valorile tradiţionale şi spirituale româneşti promovate la Târgovişte

Data: 17 Decembrie 2014

Catedrele de limba şi literatura română şi religie ale Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino“ din Târgovişte, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au organizat luni, 15 decembrie, o campanie de promovare a portului popular românesc şi a valorilor tradiţionale şi spirituale româneşti. Campania a cuprins activităţi recreative, precum desene tematice, paradă-concurs cu costume populare, dansuri populare, recital de colinde tradiţionale, expoziţie de costume şi ţesături populare, vase de lut şi obiecte de lemn, coordonate de profesoarele Floricica Ştefan şi Maria Lupu. „Folclorul românesc certifică în faţa celorlalţi valoarea, bogăţia şi conţinutul învăţăturilor creştine. Aceste două elemente, creştinismul şi portul popular, nu pot fi despărţite, fiindcă ele au crescut şi s-au dezvoltat împreună, s-au întrepătruns şi au dat ceea ce numim «identitatea spiritualităţii româneşti»“, a precizat prof. Floricica Ştefan, de la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino“ din Târgovişte. (I.B.)