Vârstnicii braşoveni, sărbătoriţi în Valea Cetăţii
Peste 20 de vârstnici din Parohia Valea Cetăţii I au fost sărbătoriţi joi, 13 noiembrie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Braşov, cu ocazia împlinirii unor vârste venerabile. Prin astfel de manifestări duhovniceşti, parohia braşoveană îşi exprimă recunoştinţa şi aprecierea pentru decanii de vârstă din comunitate.
Aniversarea vârstnicilor din Parohia Valea Cetăţii I a fost posibilă prin implicarea Fundaţia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - Valea Cetăţii“, de pe lângă biserica menţionată. Fundaţia şi-a propus cu mai mulţi ani în urmă să acorde o atenţie deosebită persoanelor vârstnice din Valea Cetăţii. Începând cu anul 2005, fundaţia braşoveană organizează în fiecare an, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii vârstnici, cu vârste de peste 60 de ani, care participă frecvent la sfintele slujbe în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Braşov, se menţionează într-un comunicat oficial.
Cea mai recentă aniversare a vârstnicilor, cea de joi, 13 noiembrie, i-a avut în prim-plan pe credincioşii vârstnici născuţi în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Au participat la momentul de rugăciune şi de binecuvântare 20 de credincioşi cu vârste cuprinse între 60 şi 79 ani. Ca de fiecare dată, organizatorii au pregătit daruri, un moment duhovnicesc şi alte surprize menite să aducă un zâmbet celor care îşi duc povara bătrâneţilor cu multă demnitate şi credinţă în Dumnezeu.
Rugăciuni şi daruri
Slujba religioasă din programul aniversării a fost oficiată de preotul paroh Corneliu Gârbacea, preşedintele Fundaţiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - Valea Cetăţii“, care îi binecuvântează de fiecare dată pe vârstnicii din parohie la aceste ocazii. „Am cuprins în momentul duhovnicesc rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, rugăciunea la ziua de naştere şi rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos. Sărbătoriţilor li s-au oferit flori, o felicitare şi un dar duhovnicesc deosebit, şi anume «Asketiconul» şi «Acatistul Maicii Domnului - Potirul nesecat». De asemenea, le-am dăruit vârstnicilor noştri câte o icoană şi un pliant cu informaţii referitoare la activitatea fundaţiei“, ne-a spus părintele Corneliu Gârbacea.
Aniversarea vârstnicilor a continuat mai apoi cu o agapă frăţească, oferită de organizatori cu sprijinul unor binefăcători din oraş. La acest moment aniversar, vârstnicii au avut posibilitatea să primească felicitările şi aprecierile credincioşilor din parohie şi să petreacă într-un mod plăcut ziua dedicată lor.
Aniversarea vârstnicilor din parohie nu este singura activitate a fundaţiei braşovene. Periodic, la biserica parohială se organizează slujbe religioase pentru comunitatea surdo-mută din Braşov, întâlniri cu preotesele din oraş, ajutorarea persoanelor nevoiaşe cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi obiecte de uz casnic, precum şi alte manifestări religioase şi culturale.