Vasile Lupu, omagiat la Biblioteca Naţională
Biblioteca Naţională a României a deschis o expoziţie de carte veche cu titlul „Vasile Lupu şi vocaţia spirituală a Moldovei“, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 375 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului. Expoziţia cuprinde cărţi tipărite în perioada domniei lui Vasile Lupu în Moldova, printre care „Cazania“ tipărită sub îndrumarea mitropolitului Varlaam la Iaşi, în 1643, o copie manuscrisă a „Pravilei“ apărute la Iaşi în 1646, precum şi o serie de documente care provin din Cancelaria domnească (hrisoave, documente administrative). Sunt expuse şi o serie de cărţi tipărite în Ţara Românească, sub patronajul lui Matei Basarab, a cărui domnie a avut puncte comune, importante şi relevante în diverse moduri cu cea a domnitorului moldovean. Prezenţa tipăriturilor din Ţara Românească relevă intensa activitate culturală existentă în spaţiul românesc din acea perioadă, conform Agerpres.