Vaticanul caută soluţii pentru reducerea accidentelor rutiere

Data: 20 August 2008

Secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, Mons. Agostino Marchetto, a anunţat planurile de organizare a unei conferinţe continentale în octombrie la Bogota, Columbia, pentru discutarea pastoraţiei străzilor în contextul creşterii accidentelor de circulaţie, informează Agenţia de ştiri Catholica. Prelatul a vorbit pentru „LâOsservatore Romano“, explicând printre altele că „trebuie să fim conştienţi că există un război pe şoselele din întreaga lume, un război în care sute de persoane mor din diferite cauze. Este nevoie de o intervenţie imediată pentru reducerea numărului de victime, pentru că fenomenul prinde proporţii grave. Nu va fi uşor, dar este o provocare pe care trebuie să ne-o asumăm cu hotărâre“ .

Prelatul a explicat că „fiecare zi din conferinţă va fi dedicată unui subsector pentru care este nevoie de asistenţă. Prima zi va fi dedicată pietonilor, şoferilor, pasagerilor din trenuri şi tuturor celor implicaţi în transport; a doua zi, femeilor de pe străzi; a treia zi, copiilor de pe străzi; iar a patra, celor fără locuinţă“. În opinia Mons. Marchetto „cel mai important de ţinut minte este că Biserica e angajată în a-i ajuta pe oameni să devină tot mai conştienţi de probleme şi mai responsabili de gesturile lor. Pentru descreşterea numărului de accidente din trafic este nevoie de contribuţia comunităţii creştine. Dar, pe lângă Biserică, şi şcolile, familiile şi instituţiile trebuie să conlucreze pentru această cauză şi pentru a crea respect pentru legile aplicabile“.