Vatră de spiritualitate şi cultură românească

Cu turla-i ce leagă pământul de cer, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Şcheii Braşovului îşi are locul binemeritat în istoria Bisericii şi a neamului românesc, deopotrivă. Loc de refugiu pentru domnitorii români de peste munţi, care o răsplăteau prin danii, dar şi vatră de cultură şi spiritualitate, lăcaşul ce îşi sărbătoreşte astăzi hramul este o veritabilă catedrală a Ţării Bârsei.

 

Cea mai veche atestare documentară a unui lăcaş de cult ortodox pe locul unde se află astăzi Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şchei coboară în negura timpului înainte de sec. al XV-lea. Cronica notează că „la anul de la Hristos 1292 au făcut o cruce de lemn în Şchei cu şindrilă şi după mulţi ani, atunci în locul crucei au ridicat biserică de lemn cătră anul de la Hristos 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hristos fost-au pe aceeaşi vreme un preot, Petru, om vestit şi îndrăznind aceasta cu mai mulţ oameni din Şchei s-au dus la Ţara Românească la domnul Ţărăi, adecă la Ioan Neagoe Basarab Voevod, feciorul lui Basarabă şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei“. Părintele Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima şcoală românească“ din Şcheii Braşovului, ne explică: „Cercetările au confirmat existenţa succesivă a trei edificii de cult, începând cu veacul al XV-lea. Cea dintâi era o biserică de lemn. În amintirea acesteia, în veacul al XVIII-lea s-a ridicat un agheasmatar, folosit şi astăzi la Bobotează. În veacul al XV-lea se construieşte o biserică din zid ca o navă dreptunghiulară şi absidă cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax, despre care cronicile spun că ‹‹la anul 1495 s-au construit sfânta biserică şi şcoala››. La acea dată domn al Ţării Româneşti era Vlad Călugărul, care în timpul refugiului său din Transilvania a găsit o bună protecţie la românii din Şcheii Braşovului şi ajungând pe tron îi răsplăteşte începându-le construcţia bisericii. În sfârşit, a treia construcţie o porneşte Neagoe Basarab, tot din piatră, cu un plan asemănător precedentei, cu absida poligonală, cu muchii în ax şi trei contraforturi,  motiv pentru care cronicile locale îi adresează meritate omagii“. Cunoscutul edict emis de papa Bonifaciu al IX-lea la 15 decembrie 1399 pentru a cere episcopului de Strigoniu să convertească pe „infidelii“ sau „schismaticii“ din Şchei aminteşte de faptul că aceştia „au o biserică“, evident, ortodoxă. 

 

După Sfântul Voievod Neagoe Basarab, alţi doi domnitori români de peste munţi au sprijinit acest sfânt lăcaş ridicat într-un loc strategic. Cronicarul Radu Tempea notează că Petru Cercel „au ridicat tinda bisericii de piatră şi au înfrumuseţat oltariul şi besereca cea veche cu toate chipurile sfinţilor şi cu podoabe în anul 7092 (â1583). Ce n-au isprăvit Petru Vodă, Aron Vodă au isprăvit şi au zugrăvit şi au înălţat turnul“. Printr-un hrisov din anul 1595, Aron Vodă al Moldovei mulţumea pentru protecţia oferită de şcheieni, oferind anual bisericii „din venitul Ocnelor Ţării Moldovei“ suma de 12.000 de aspri şi alţi 300 „la fieştecare popă, la 4 preoţi şi la 4 postelnici“.

Părintele Ioan Herda, de la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului, ne-a vorbit despre particularităţile arhitecturale ale lăcaşului ce adăposteşte mai multe altare: „Ceea ce îi conferă bisericii o notă originală sunt cele două paraclise laterale, de nord şi de sud, construite în 1733-1735 şi 1750-1752. Imediat deasupra cafasului este o bisericuţă în care, în vremuri de primejdie, erau duse odoarele bisericii, dar se oficiau şi sfinte slujbe. Biserica mare, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, era concepută ca în ea să fie oficiate praznicele mari şi mai ales slujbele de primăvara până toamna, iar peste iarnă cele două paraclise laterale primeau cu multă căldură pe toţi credincioşii din zona aceasta a Braşovului şi a Ţării Bârsei“.

 

Paraclisul pus sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul a fost amenajat în 1651 şi „îmbracă turnul central pe trei laturi cu trei încăperi sprijinite pe zidurile pridvorului. În 1692 are loc zidirea a nouă contraforturi. Cele patru turnuleţe din jurul turnului mare conferă posibilitatea să înţelegem că este simbolul de jus gladii, dreptul paloşului, dreptul de judecată, pe care îl aveau doar cetăţile din Transilvania, şi acest adevăr este confirmat de relaţiile pe care biserica le avea, prin slujitorii săi, atât cu autorităţile Braşovului şi ale cetăţii, cât şi cu domnii de peste munţi“, continuă părintele Vasile Oltean.

 

Paraclisul de nord, început în anul 1733, „s-au făcut pentru treaba ispovedaniei, întru hramul Blagoveşteniilor Precestei“, prin dania domniţei Ancuţa, fiica voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Părintele Vasile Oltean afirmă că domniţa a murit în Braşov la 1730, iar mormântul ei a fost descoperit de curând în paraclisul de sud. Paraclisul de sud are hramul „Înălţarea Domnului“ şi a fost amenajat în 1750 pentru echilibrul arhitectonic al edificiului, proporţional cu cel de nord închinat Bunei Vestiri. 

Catastiful bisericii Sfântului Nicolae din Şchei păstrează următoarea hotărâre cu caracter de veritabil testament al Consiliului parohial din anul 1716: „Preoţi neînvăţaţi şi nevrednici şi cari vor fi cu zvon rău să nu-i primească orăşanii, că unii ca aceştia fac necinste şi întristare sfintei case şi norodului prin nechivernisirea şi prostimea lor, ce să siliţi şi să căutaţi oameni înţelepţi, cuvioşi şi vrednici din câţi vor fi cu putinţă, ca să poată cu învăţături şi în multe chipuri a lumina şi sfânta biserică şi norodul a-l învăţa şi a-l păstori, cătră folosul şi spăsenia cea sufletească şi trupească“. „Stăpâniţi de asemenea sentimente, slujitorii bisericii au plămădit în jurul acestui lăcaş de cult o bogată viaţă spirituală prin editare de cărţi, traducere de cărţi slave, greceşti şi latine, copierea manuscriselor, procurarea cărţilor de cultură, drept dovadă fiind bogatul tezaur de carte veche încă păstrat azi în arhiva istorică a bisericii“, afirmă părintele Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima şcoală românească“ din Şchei.

 

Biserica a fost împodobită la interior cu veşmânt de pictură realizat de artistul Costin Petrescu la jumătatea veacului al XX-lea, ajutat de elevii săi de la Belle-Arte.

 

Nu ne putem imagina lăcaşul închinat Sfântului Ierarh Nicolae din Şcheii Braşovului fără clădirea pe care o adumbreşte, prima şcoală românească. Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului afirma: „Prin Şcoală, Biserica îşi înscrie şi îşi desfăşoară activitatea în lume, în secular; prin Biserică, Şcoala îşi înscrie activitatea în dincolo, în transcendent. Aşa au fost ele gândite aici în Şcheii Braşovului şi, împreună, sunt expresia unui Weltanschauung, a unei concepţii de viaţă, de timpuriu caracteristică nouă românilor. Şcoala la români a început în tinda bisericilor, iar primele manuale, înainte de apariţia Abecedarelor, au fost Ceaslovul, cărţile de strană în general, Vieţile Sfinţilor şi, mai ales, Psaltirea“. 

 

Milostenia blândului ierarh ce-i este hram şi ocrotitor s-a revărsat, de-a lungul vremilor, asupra românilor din Ţara Bârsei, prin orfelinatul întemeiat de biserică şi prin sprijinul acordat ciracilor nu doar la prima şcoală românească, ci şi la prestigiosul Colegiu „Andrei Şaguna“, întemeiat cu sprijinul parohiei.