Vatra unde orbii primesc lumina cărţii

Trecem de Vatra Luminoasă nr. 108 şi înaintăm nesigur. Privisem, cocoţaţi pe vârfuri, pe deasupra gardului, Centrul Şcolar "Regina Elisabeta", îi întrezărisem faţada dinspre strada mare şi acum căutam o poartă deschisă. Am aflat mai târziu după ce tânjeam noi ca nişte căutători de aur: regina Elisabeta a lăsat scris: nimeni dintre cei care vor intra în această şcoală, destinată nevăzătorilor, nu va fi uitat de semeni şi de Dumnezeu.

Suntem conduşi în biroul directoarei centrului, profesoara Liliana Croitoru, care are multă treabă, aşa că mai trebuie să aşteptăm. Nu-i nimic. Profităm şi facem fotografii. Puţini ştiu că Vatra Luminoasă, cartierul bucureştean de astăzi, şi-a luat numele după azilul de orbi pe care regina Elisabeta l-a înfiinţat la 1906. Pe atunci, nevăzătorii dispuneau, din generozitatea Casei Regale, de un teren de 260.870 mp. Astăzi, fostul azil deţine doar a zecea parte din teren. Cum s-a ajuns aici? Aflăm de la chiar cea care conduce instituţia, însă nu înainte de a face cunoştinţă, în timp ce aşteptăm, cu titularul Catedrei de română a şcolii, profesorul Vişan. Nu se grăbeşte deloc să intre la doamna directoare, e de serviciu pe şcoală. Deşi e zi de sfârşit de săptămână, aici nimeni nu se grăbeşte, dar totul e febril. Uşile se închid şi se deschid, oameni cu zâmbetul pe faţă au aerul că lucrează pentru o misiune tainică. În curtea interioară a şcolii, copiii nevăzători, majoritatea interni, îşi aşteaptă masa de prânz şi acum fac conversaţie. E vară, totul e verde, soarele e sus, ne încălzeşte tuturor inima şi tenişii. Comuniştii au cucerit "patria" nevăzătorilor Liliana Croitoru ne primeşte în birou şi nici nu ne aşezăm bine că începem să aflăm răspunsurile pentru atâtea întrebări… …În curtea sa, centrul a ridicat, în memoria fondatorului, un soclu pe care se află bustul reginei. Nu chiar aceeaşi statuie sculptată înaintea venirii comuniştilor, dar totuşi o reproducere reuşită a ei. Pentru că, odată cu instalarea regimului comunist, nu numai terenul alocat aşezământului pentru orbi a avut de suferit, ci şi statuia. A fost, în schimb, ridicat pe soclu bustul lui Louis Braille, creatorul sistemului de scriere folosit de cei cu deficienţe de vedere. Dar dacă, după 1989, statuia reginei Elisabeta şi-a reluat locul de cinste alături de Braille, nu acelaşi lucru se poate spune despre mărimea terenului destinat iniţial infirmilor cu dizabilităţi de vedere. Acesta a fost gestionat de comunişti în scopuri mai mult sau mai puţin temerare, pentru înfiinţarea de cooperative de exemplu. Cert e că astăzi Centrul Şcolar "Regina Elisabeta" nu mai dispune de întinderea celui construit iniţial. Cu toate astea, directoarea centrului ne spune că şcoli pentru deficienţii de vedere există la Târgu Frumos, la Buzău, la Cluj şi Timişoara. Însă "de aceeaşi complexitate" cu Centrul "Regina Elisabeta" există doar la Arad şi, cu clasele I-VIII, la Bucureşti. "Sunt aici din 1976, de când am terminat Facultatea de Fizică. Pe atunci, n-am crezut o clipă că voi rămâne mai mult de o zi. În plus, mi se tot spunea: lasă că la anul rezolvăm, găsim altceva. N-am crezut atunci că eu pot să-i învăţ pe ei fizică, după cum n-am crezut că ei pot învăţa fizică de la mine. Mi se părea imposibil", mărturiseşte Liliana Croitoru, care, cu timpul, şi-a schimbat radical opinia: "Am constatat că un nevăzător este capabil de a abstractiza fenomenele scuturate de vestimentaţia lor şi atunci este în stare să înţeleagă mai în esenţă decât un om care vede". Şcoală, muzeu, paraclis şi mingii sonore Optimistă, energică, pozitivă, directoarea centrului mă avertizează, din când în când, că nu mai stăm mult şi terminăm de povestit, dar, în timp ce scotoceşte după documentele care atestă înfiinţarea azilului, mai găseşte câte ceva. În primul rând, aflăm, n-a fost niciodată singură. A avut parte de profesori dedicaţi, şi văzători, şi nevăzători. Surpriza a fost că nimeni nu i-a spus că nevăzători sunt şi printre cadrele didactice. "Jimmy", îşi aminteşte ea numele cu care îl striga pe profesorul de psihologie. "Cu Jimmy mergeam la piaţă ori la restaurant. Odată eram la cumpărături, ştiam că el e în spatele meu. Dar, la un moment dat, l-am pierdut. Eu m-am speriat, dar el, câteva tarabe mai încolo, statea pe loc, cuminte, şi-şi învârtea servieta zâmbind. Ştia că-l găsesc. Altădată, el m-a salvat pe mine. S-a tăiat curentul în şcoală, trebuia să cobor scările. Mi-a spus: "Stai, Lenuţo, că te ajută orbul!". Şi m-a ajutat să merg." Profesori cu atestat în învăţământul special, aparatură necesară procesului de învăţământ - calculatoare cu sinteză vocală, imprimante Braille, aparate de efectuat diagrame în relief, 20 de săli de clasă, patru laboratoare IT, cabinete de masaj, electroterapie, biologie, chimie, fizică, tehnologii, anatomie, ştiinţe medicale - toate pentru cei 210 elevi care învaţă în centru. Centrul mai dispune de un muzeu, aflat acum în renovare, în care poate fi văzută tiparniţa lui Teodorescu, nevăzător, inventator al tipografiei Braille şi, cândva, a dispus şi de un teren de sport. Din păcate, nici el nu se mai află acum în posesia şcolii şi ceea ce-şi doresc nevăzătorii şi dascălii lor mai mult e un teren de sport cu gazon sintetic. Şi amenjarea unui club, undeva la subsol, în care cei de aici să-şi poată serba aniversările. "Dar am evoluat mult acum", adaugă Liliana Croitoru. "Avem mingi sonore, băieţii joacă fotbal cu aceste mingi pe care le primim mai ales din străinătate, pe aici nu se găsesc. Înainte jucau fotbal cu cutii de conserve", îşi aminteşte ea. Şi, nu în ultimul rând, chiar lângă una dintre cele patru faţade care constituie construcţia în careu a clădirii vechi a centrului se află paraclisul cu hramul "Izvorul Tămăduirii", unde slujeşte pr. Apostol Eduard. Liliana Croitoru ne spune că la paraclis vin "clienţi vechi", mai ales de hram, când oamenii din cartier sărbătoresc împreună cu nevăzătorii. Au muncit şi au ajuns meşteri mari "Aici a pornit învăţământul pentru deficienţii de vedere. Iniţial, azilul de orbi găzduia şi copii, şi adulţi", povesteşte directoarea centrului. Asta pentru că regina Elisabeta nu s-a mulţumit cu clădirile din Vatra Luminoasă nr. 108 (fosta stradă Mărcuţa-între-Vii nr. 20). Ea gândise proiectul unui cartier de case pentru orbi, cu o şcoală în care să poată învăţa meserii şi neştiutorii de carte, pentru a se face utili în societate. La îndemnul reginei, sub sloganul "O para pentru Vatra Luminoasă!", s-au făcut donaţii în bani şi terenuri, până când, cu fondurile strânse, a fost cumpărat un teren în afara Capitalei, actualul cartier bucureştean de astăzi Vatra Luminoasă. Astfel, în 1906 s-a înfiinţat primul atelier de împletituri, aşa cum visase regina. "Regina, iubita mea soţie, îndemnată de o compătimire adâncă pentru cei suferinzi, a luat iniţiativa unui azil de orbi, sub numele de Vatra Luminoasă. (…) Acest aşezământ dezvoltându-se repede, s-a hotărât a se cumpăra un întins teren la marginea capitalei spre a se aşeza acolo clădirile de locuinţă ale orbilor şi atelierele trebuincioase", îi scria, în noiembrie 1909, regele Carol I lui I.C. Brătianu. În acelaşi timp, statutul azilului, emis la 11 noiembrie 1909, prevedea ca unul dintre obiectivele principale ale aşezământului să fie acela "de a le înlesni (n.r.: orbilor) desfacerea produselor, organizând bazare, expoziţiuni sau localuri pemanente de vânzare". Atelierele înfiinţate pentru nevăzători şi-au dovedit în timp eficienţa. Se confecţionau împletituri, mături, perii casnice şi industriale, acorduri de pian, nasturi din sidef de scoică. "Până de curând am avut contracte cu fabrici de medicamente sau de încălţăminte pentru confecţionarea cutiilor. Specializările erau de tâmplar şi lăcătuş pentru ambliopi şi tapiţer sau saltelar pentru nevăzători. Până în 1990, lăcătuşii făceau partea metalică a lustrelor, iar tâmplarii confecţionau fotolii, recamiere…", ne spune Liliana Croitoru. Lipseşte Braille Astăzi, înlocuitorul atelierelor e Liceul Tehnologic, cu profil de prelucrare a lemnului. Tot parte a centrului este şi Liceul Teoretic, cu profilele uman şi real, şi Şcoala Postliceală, cu specializarea balneo-fizio-chinetoterapie şi recuperare medicală. Mai puţin masa în valoare de 70 de lei pe zi, o sumă prea mică să ajungă hrănirii corespunzătoare a unui elev, dascălii de aici nu se plâng. Ei spun că îi va ajuta Dumnezeu să aibă şi teren de sport, şi club, şi un aparat de electroterapie multifuncţional şi, poate, şi o masă de biliard. Ceva îi frământă totuşi peste măsură de tare. E vorba de cursurile Braille care nu există în programa liceului teoretic, or, metoda de predare-învăţare ar trebui să fie diferită de aceea a unei şcoli normale. "Sau cursuri de deprindere", arată directoarea instituţiei. "Nu există profesori pentru aşa ceva, pentru că programa e aceeaşi cu a unei şcoli normale. Profesori care să predea nişte ore de terapii specifice pentru nevăzători. Orbul are nevoie de o ordine, el nu lasă nimic întâmplător. Trebuie să-l înveţi pe om cum să se îmbrace, cum să se asorteze - e foarte simplu, de altfel, dacă ai sta să te gândeşti, ataşezi etichete asemănătoare pe spatele hainelor care se asortează…" De aceste deprinderi ale elevilor, ne dezvăluie Liliana Croitoru, tot profesorii nevăzători se ocupă, împărtăşindu-le propria lor experienţă şi creativitate.