Vechea catedrală din Baia Mare a fost resfinţită
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, au resfinţit vechea catedrală din Baia Mare, la 100 de ani de la ctitorirea lăcaşului de cult.
Evenimentul mult-aşteptat de maramureşeni a adunat sute de credincioşi din Baia Mare şi împrejurimi. Resfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" a venit la o săptămână după ce vechea catedrală şi-a serbat hramul, astfel încât sărbătoarea a fost deosebită pentru parohie şi pentru întregul oraş. Lucrările ample de renovare şi de înfrumuseţare efectuate în ultimul timp au pregătit sărbătorirea centenarului şi resfinţirea bisericii. Lăcaşul de cult a fost zidit în 1910, iar în urmă cu 20 de ani, IPS Arhiepiscop Justinian a fost instalat ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în această catedrală încărcată de istorie. Peste 30 de preoţi şi diaconi i-au înconjurat întru slujire pe cei trei ierarhi la slujba de sfinţire a bisericii şi la Sfânta Liturghie. Lăcaşul de cult a fost înconjurat, stropit cu apă sfinţită şi uns cu Sfântul şi Marele Mir. La Sfânta Liturghie, mulţimi de credincioşi prezenţi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat credincioşilor rânduiala sfinţirii bisericilor şi simbolismul fiecărui act liturgic de la punerea pietrei de temelie până la târnosirea lăcaşului de cult zidit pe acel loc. Ierarhul a tâlcuit apoi Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care este prezentată minunea vindecării lunaticului. Recunoştinţă binefăcătorilor Atât IPS Arhiepiscop Justinian, cât şi PS Arhiereu-vicar Iustin Sigheteanul au mulţumit IPS Mitropolit Laurenţiu pentru participarea la eveniment şi pentru cuvântul de învăţătură plin de folos duhovnicesc rostit la Sfânta Liturghie. Ierarhii au mulţumit preoţilor de la vechea catedrală din Baia Mare pentru eforturile depuse în a reda frumuseţea lăcaşului de cult şi pentru organizarea evenimentului, dar şi tuturor credincioşilor care au venit să se bucure de o astfel de aniversare. "Vreau să dau slavă lui Dumnezeu că avem aici în nord-vestul ţării noastre un popor vrednic. Acesta este darul lui Dumnezeu. Am venit ca să mulţumesc profund lui Dumnezeu acum când sunt la capătul drumului meu", a spus Înalt Preasfinţitul Părinte Justinian. La final, unul dintre slujitorii bisericii a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor şi s-au oferit diplome de recunoştinţă tuturor celor care au sprijinit lucrările de renovare.