Vehicule din Armata Regală ungară, la Muzeul Militar
Expoziţia de fotografie „Vehicule trase de cai şi echipament din Armata Regală ungară, 1869-1918“, adusă la Bucureşti de Muzeul Militar de Istorie din Budapesta, a fost deschisă la Muzeul Militar Naţional. Directorul muzeului Militar, Vasile Popa, a precizat că expoziţia „Vehicule trase de cai şi echipament din Armata Regală ungară, 1869-1918“ va rămâne aproximativ două luni la Muzeul Militar, după care va fi itinerată şi la alte garnizoane importante din ţară. Expoziţia a fost donată muzeului bucureştean, care va dona, la rândul lui, câteva obiecte ce vor ajunge la Budapesta, unde va avea loc, în luna iulie, o expoziţie dedicată împlinirii a 60 de ani de existenţă a NATO. De la fotografii cu căruţe magazie, până la căruţe sanitare, alimentare, cu telegraf de campanie sau tehnice, toate îi vor ajuta pe cei care vor trece pragul Muzeului Militar să-şi facă o imagine despre ce însemna transportul militar în perioada 1868-1918, conform Agerpres.