Venirea din lumea de dincolo

În următoarele luni ne propunem să aruncăm o privire fugară asupra celor trei mari rituri de trecere care însoţeau viaţa omului de altădată; aceste rituri presupuneau un ansamblu bine definit, structurat adesea după o logică de natură magică, de credinţe, gesturi, acte, ceremonii şi practici rituale. Bineînţeles, vom începe periplul nostru în acest vast ansamblu, din care ne-au rămas astăzi doar cioburi, cu naşterea şi cu momentul de vârf al acestui prim rit, e vorba de botez; vom continua cu nunta şi vom sfârşi cu plecarea fiinţei umane în lumea fără dor, accentul căzând aici pe înmormântarea propriu-zisă. Apropierea de acest ansamblu sper că ne va ajuta să vedem cu alţi ochi lumea moşilor şi strămoşilor noştri, înţelegând mai bine astfel inclusiv natura fiinţei noastre.

E de înţeles că acest periplu ne-a fost facilitat considerabil de unele lucrări publicate de la 1890 încoace; de real folos ne-au fost cele semnate de Simeon Florea Marian, Artur Gorovei, Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Ofelia Văduva, Ion Ghinoiu, Silvia şi Ion H. Ciubotaru; pentru coerenţa lecturii nu vom semnala decât arareori provenienţa exactă a ideilor sau a citatelor, materialele noastre fiind, evident, de popularizare şi nicidecum unele cu pretenţii ştiinţifice. …Din capul locului, precizăm că majoritatea obiceiurilor şi practicilor de la naştere urmăreau stimularea fecundităţii şi apărarea femeii şi a copilului, ambele obiective folosindu-se de magie, mai des de cea simpatetică (legea asemănării); un al treilea grup de obiceiuri şi practici erau asociate magiei augurale. Două idei au orientat gândirea arhaică în privinţa naşterii; prima sugera că naşterea unui copil este rezultatul „unui germene depus de un spirit în corpul viitoarei mame“, iar cealaltă se referă la asimilarea naşterii (a forţei de reproducere a femeii) cu „fertilitatea generală a Pământului-Mamă, a tuturor plantelor şi vieţuitoarelor“. Ion Ghinoiu socoate că Mama Glie este personificarea neolitică a pământului, apărând în această ipostază într-o mulţime de credinţe şi superstiţii. În acest sens, dintre multele credinţe la care face referire profesorul bucureştean citat mai sus, iată numai una: „Pământul e sfânt; la pământ să baţi mătănii şi să te închini că el ne hrăneşte şi ne ţine; din pământ avem hrană şi apă, el ne încălzeşte, el e mama noastră“. Numele popular al gravidei face aluzie la darul primit de la Dumnezeu (femeie în starea darului), la greutatea sarcinii (femeie grea, îngreunată, împovărată, însărcinată) sau la schimbarea fizionomiei (femeie groasă). Însă, pentru aceeaşi calitate, fata-mamă care năştea un copil din flori primea nume ofensatoare: femeie cu burta la gură, burduhoasă, cu ciolane în pântece etc. Aceste denumiri sugerează modul în care oamenii de altădată ţineau la respectarea unor rânduieli îndătinate; astfel, „crearea omului de către om este un act divin care putea fi împlinit de mire şi mireasă după consacrarea acestora prin cununia creştină şi colăcăria precreştină“. După aceste două momente, mirii devin, pentru un timp bine determinat, „personaje sacre, care pot aduce, prin actul nupţial, pruncul din lumea de dincolo în lumea de aici“. De altfel, după cum vom constata la timpul potrivit, la nuntă mirii sunt iniţiaţi în vederea actului nupţial prin împerecherea unor substitute ale masculinităţii (brad, steag, toiag) cu cele ale feminităţii (colac, măr, cunună). Numai îndeplinind toate aceste acte, multe de natură magică, naşterea copilului era un semn de bun augur. Pe vremuri, tinerii soţi îşi doreau cu ardoare copii; prin aducerea în lume a copiilor, soţul îşi dovedea bărbăţia, iar nevasta îşi împlinea calităţile de femeie şi de mamă. Întârzierea semnelor de graviditate genera teamă şi multă nelinişte, uneori ducând la alterarea relaţiilor dintre cei doi soţi, ba chiar la despărţirea lor: „Mai demult era aşa: dacă (femeia) nu făcea până la şapte ani copii, bărbatul o lăsa şi lua alta să-i facă roadă“. Venirea pe lume a unui copil echivala, adesea, cu liniştea şi echilibrul, fapt la care ar trebui să mediteze mai intens şi tinerele familii de astăzi. Vă las pentru această meditaţie o săptămână întreagă, o săptămână în care, cu toţii, am putea să realizăm mai bine ce miracol fascinant se petrece atunci când Dumnezeu îngăduie venirea unui suflet din lumea de dincolo în această lume!