Vestirea Nașterii Domnului prin cânt la Catedrala Mitropolitană din Craiova
În prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 18:00, Corala Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijată de pr. lect. univ. dr. Adrian Cristian Maziliţa, a susţinut concertul de colinde în lăcașul de rugăciune. La eveniment au luat parte numeroşi credincioşi care s‑au bucurat duhovniceşte de colindele românești, născute din litera Evangheliei şi din sufletul poporului român.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre bucuria de a asculta colindele sfinte, bucurie ce se înnoieşte an de an în preajma sărbătorii Naşterii Domnului: „Este un moment înălţător că avem posibilitatea să ascultăm aceste colinde sfinte cântate de corala noastră, care astăzi, pentru prima dată, coboară din cafas şi cântă colinde aici cu noi. Până în seara aceasta, corala era auzită, dar nevăzută. În această seară, membrii coralei au cântat în faţa tuturor credincioşilor şi ne‑au încântat cu adevărat. Colindul este cea mai veche cântare a poporului nostru şi vine din străfundul istoriei, de acolo de unde s‑au plămădit poporul român şi limba română. Toate acestea s‑au născut din Evanghelie, din propovăduirea apostolică, de la Sfântul Apostol Andrei şi de la strămoşii noştri, de la care am învăţat cântecele acestea care prefaţează Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu vorbeşte prin cuvânt, prin melodie, prin aceste sentimente de bucurie pe care noi le trăim în fiecare an, de care nimeni nu s‑a săturat, ci cu mai multă râvnă le primim de la an la an. De aceea, colindul este legat de sufletul nostru. Noi ne întărim şi prin post şi rugăciune, ca să Îl aşteptăm pe Mântuitorul nostru Care ia trupul omenesc, ca noi să ne ridicăm la Tatăl Cel Ceresc”.