„Vestiți-le tuturor să fie buni, pentru binele lor!”
Pacea pe care ne-o dorim atât de mult în lume și între noi izvorăște și crește mai întâi înlăuntrul fiecăruia. De cum știm să o cerem de la Dumnezeu, să o păstrăm și să o cultivăm depinde în mare măsură însăși fericirea vieții noastre atât în familie, cât și în societate. Unul dintre cei mai mari propovăduitori ai cultivării gândurilor bune și ai păcii lăuntrice a fost în secolul trecut starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița din Serbia, duhovnic de origine română.
Fiu al unor țărani evlavioși din satul Vitovnița, părintele Tadei s-a născut la Petrovaț, în 19 octombrie 1914, și a primit la botez numele Toma, căci se născuse chiar în ziua pomenirii slăvitului apostol. După ce a terminat școala primară, a urmat și absolvit Școala de Comerț și Meserii din Petrovaț.
În 1932 s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar medicii i-au mai dat doar cinci ani de trăit. S-a hotărât atunci să-și închine ultimii ani din viață lui Dumnezeu, iar în 1935 a intrat ca frate în Mănăstirea Gorniak. Dorind însă o vieţuire și mai aspră, a cerut binecuvântare să meargă la singura mănăstire rusească din Serbia, Mănăstirea Milkovo, lângă Svilajnac, unde erau foarte mulţi părinţi ruşi, între care ucenicii stareţului Ambrozie de la Optina. Îndată după închinoviere, a fost însă îndrumat spre Şcoala de Iconografie de la Mănăstirea Rakovița.
La dorința Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe de la acea vreme, Varnava, monahul Tadei a primit dezlegare canonică să meargă în Eparhia Belgradului și Karlovițului. Astfel a intrat în obștea mănăstirii de la Rakovița, unde, în 1938, a fost hirotonit ieromonah. În luna octombrie a aceluiași an, a fost mutat, pentru nevoile slujirii, la Patriarhia din Peci, în 1949 fiind ridicat la treapta de vicar al acesteia.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat de două ori de Poliția Specială, dar a scăpat cu viață în mod minunat.
În 1955, din motive de sănătate, starețul Tadei, cu dezlegarea Patriarhului Vichentie, se întoarce în Eparhia Branicevo. În această eparhie a fost o vreme și preot paroh în mai multe sate, iar din 1957 devine starețul Mănăstirii Gorniak. Din 1962 este pentru zece ani starețul Mănăstirii Vitovnița, iar mai apoi preia stăreția Mănăstirii Pokainița, fiind totodată și duhovnic al Mănăstirii Tuman. Apoi este chemat să fie din nou stareț al Mănăstirii Vitovnița.
A trecut la Domnul pe 13 aprilie 2003, în satul Bacika Palanka din Voievodina, în casa credincioșilor care l-au îngrijit în ultimii ani ai vieții sale.
Un om inestimabil al Ortodoxiei
Acest mare duhovnic al Serbiei a fost un om dăruit de Dumnezeu cu multe harisme, printre care și cea a vederii cu duhul. Datorită darurilor sale, el a devenit fără să vrea și o personalitate de prim rang a mass-mediei din Serbia. Nu mânca carne, dar nici ouă sau lapte, iar sfaturile date cu glasul lui blând și smerit au revigorat și vindecat sufletele împovărate ale miilor de credincioși care-i treceau pragul.
Putem spune fără să greșim că starețul Tadei a reușit să împlinească în viață cuvintele pe care Sfântul Isaac Sirul le-a rostit cu mult timp înainte: „Să nu îți dai pacea lăuntrică pentru nimic din lumea aceasta. Păzește-ți cu orice preț pacea. Împacă-te cu tine însuți, iar atunci și cerul, și pământul se vor împăca cu tine.”
Omul este legat de întregul univers, și întreaga lume depinde de alegerile sale. Deși ar vrea de multe ori să nu dea socoteală nimănui, omul în devenirea sa duhovnicească este legat tainic de ceilalți. Prin ei el va fi răsplătit sau găsit nevrednic de nemitarnicul Judecător. Iată de ce starețul Tadei pune un mare accent în cuvintele sale pe întoarcerea către Dumnezeu a gândurilor omului, ca fundament al vindecării faptelor sale în raport cu aproapele și cu tot universul: „Tot binele și tot răul izvorăsc din gânduri. Gândul este, așadar, o uriașă putere și tărie. Gândul înrâurește nu numai ființele raționale și lumea dobitoacelor; gândurile noastre au înrâurire și asupra lumii plantelor, au înrâurire asupra a tot ceea ce viețuiește. Dacă avem gânduri de pace, de liniște, de bunătate și de blândețe, ele ne dau pace și nouă, și tuturor celor din jurul nostru, ele răzbat din noi. [...] Cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă gândurile noastre sunt pașnice, liniștite, bune, blânde și smerite, este pace în noi. [...] Omul este mic, dar poate face și mare bine, și mare rău - după cum îi sunt gândurile și dorințele.”
Prin gândurile noastre, spunea același stareț, facem armonie sau neorânduială atât înlăuntrul nostru, cât și în jurul nostru, în lume, și chiar în întregul univers, căci gândurile noastre se împlinesc, iar faptele pe care le săvârșim în fiecare zi vorbesc deslușit despre ele. Starețul mărturisește: „Pacea se strică nu numai prin gesturi și cuvinte, ci și prin gânduri, căci cuvintele sunt gânduri rostite. Totul izvorăște din gânduri: și binele, și răul”.
Înnoirea omului prin cugetarea binelui
În lucrarea mântuirii, omul este chemat să-și înnoiască modul de a cugeta, să-și schimbe gândurile și prin acestea întreaga viață și chiar eternitatea ce-l așteaptă. De aceea, din pricina gândurilor și dorințelor rele pe care le păstrăm în cuget, devenim față de noi înșine cei mai mari vrăjmași, căci vom merge în veșnicie cu trăsăturile de caracter pe care le dobândim încă de aici. Într-un interviu acordat unui jurnalist, părintele Tadei spune următoarele cuvinte: „Vestiți-le cititorilor dumneavoastră și tuturor celorlalți să fie buni, pentru binele lor! Să se îndeletnicească cu gânduri pașnice, bune și liniștite. [...] Dacă gândurile și dorințele nu sunt bune, nici rodul lor nu este bun. Nicăieri nu este pace, nici liniște, nici în mănăstire, nici în lume, nici în familia evlavioasă, nicăieri.”
Pentru starețul Tadei nu este important doar ceea ce îi facem sau îi spunem aproapelui, ci mai întâi ceea ce gândim despre el. Unul dintre sfaturile părintelui privind vindecarea relațiilor dintre noi este să oferim cât putem de mult celorlalți, dar să așteptăm cât mai puțin de la ei: „Nu trebuie să așteptăm de la semenii noștri mai mult decât ne pot da, căci vom fi nemulțumiți; ne facem iluzii și ne tulburăm singuri“.
Vindecarea gândurilor prin iubirea vrăjmașilor
Bunătatea are o forță colosală, iar lupta cu răul începe prin a nu-l mai cugeta. Gândurile și întreaga noastră ființă se curățesc cel mai bine prin chiar iubirea vrăjmașilor: „Omul bun și desăvârșit nu știe să-și urască vrăjmașul, ci îi dorește binele. Această bunătate îi scapă de neorânduială și pe el, și pe vrăjmaș. Dușmanul nu mai are putere să atace. Iar dacă cugetăm răul, adăugăm un rău uriaș, dăm putere răului. Nu trebuie să ne gândim la rău deloc. [...] Domnul ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, nu pentru ei, ci pentru noi înşine. [...] Dacă suntem părtaşi la pace, atunci pacea naşte bucurie şi mângâiere în toţi cei din jurul nostru. Toţi simt gândurile noastre paşnice şi liniştite.”
Suportarea necazurilor prin păzirea păcii interioare
În lucrarea mântuirii noastre, trebuie să suportăm cu smerenie chiar și disprețul celor apropiați, căci toți ne aflăm în aceeași luptă duhovnicească, în același război nevăzut pentru dobândirea și păstrarea gândurilor bune față de ceilalți: „Trebuie să fim paşnici. Este mai bine să înduri vătămare decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere şi pace. Dacă nu vom răbda ocara, conştiinţa nu ne va da pace. [...] Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conștient, în mod absolut, răul și să se întoarcă cu totul spre bine - înspre Domnul. Să lepede răul în chip conștient! Răul trebuie biruit cu pace și liniște, cu gânduri liniștite și pașnice.”
Starețul Tadei ne lansează tuturor provocarea trăirii adevăratei vieți creștine, care, așa cum însuși o definește, este cea adâncită în rugăciune, unde grijile nu-și mai au locul: „Nu mai dați atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiți mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsați-le! Trebuie doar să fiți cuviincioși, liniștiți și buni față de toți. Nu purtați grija altora!” (Starețul Tadei, „Pace și bucurie în Duhul Sfânt“, Editura Predania, Bucureşti, 2010)