Viaţă fără puls

Multe dintre descoperirile ştiinţifice pe care le-a strâns omenirea în ultimele decenii au scos la iveală faptul că în cele mai neaşteptate locuri, în mediul înconjurător, în univers, dar şi în lucrurile mărunte ale vieţii stau ascunse taine extraordinare, care ar putea să forţeze chiar şi pe cei mai puţin obişnuiţi cu contemplaţia să constate minunata lume în care trăim.

S-a spus de mai multe ori că, în viteza vieţii cotidiene, absorbiţi de spectacolele preparate cu grijă de specialiştii în divertisment, ratăm sistematic întâlnirea cu multe dintre tainele existenţei. Situaţia aceasta se petrece, foarte probabil, de nenumărate ori. Chiar dacă, de exemplu, privim cerul, nu o facem prea adesea cu intenţia de a zăbovi, contemplativ, cu ochii şi cu mintea în abisul albastru. Cu atât mai puţin găsim dispoziţia adecvată să suprapunem, peste imaginea aceasta misterioasă a cerului, un sumar de date ştiinţifice care ar putea da seama mai bine despre universul în care trăim. În felul acesta, câtă vreme nu contemplăm prea des cerul şi câtă vreme nu facem recurs la unele date simple din cosmologie, vom pierde din vedere câteva chestiuni semnificative din formidabilul tablou cosmic al existenţei omeneşti. Cu siguranţă, o astfel de combinaţie, între imaginea bolţii presărate cu aştri şi câteva date ştiinţifice despre dimensiunile macrocosmosului, ar putea intensifica uimirea trezită de întâlnirea noastră cu cerul nopţii. Aceasta tocmai pentru că ştim deja, de câteva decenii, că distanţele până la stele sunt mult mai mari decât tot ceea ce am putea intui, în primă instanţă - sute sau milioane de ani-lumină, că doar în galaxia noastră sunt sute de miliarde de aştri şi că întinderea universului vizibil este încă şi mai mare - cuprinzând o sută de miliarde de galaxii. Taina vieţii Există însă un alt cer misterios, în interioritatea fiecărei persoane, care se dovedeşte chiar mai încăpător decât cel de deasupra noastră. Este vorba de centrul fiinţei omeneşti, locul unde coboară mintea şi unde sălăşluieşte Însuşi Dumnezeu: inima. Însă, înainte de a face câteva menţiuni despre inima înţeleasă ca loc spiritual, ca centru al fiinţei şi vieţii omeneşti, sunt relevante câteva precizări despre cord, despre organul central al sistemului circulator, inima care bate în fiecare zi în corpul fiecăruia dintre noi. Avem de-a face cu un organ vital, în legătură cu care ştiinţele medicale şi biofizica au făcut descoperiri remarcabile. Pe de o parte, situaţia aceasta este curioasă: deşi trăim, în bună măsură, prin pulsaţia inimii, conştientizăm prea puţin neîntrerupta ei lucrare ce întreţine însăşi viaţa. Această stare de fapt conduce gândul către o altă constatare, mai amplă de această dată, care vizează însăşi condiţia umană. Omul nu împinge prea des interogaţiile sale dincolo de suprafaţa existenţei. Judecăţile referitoare la viaţă nu pătrund prea adânc misterul propriei existenţe. În viaţa obişnuită, întrebările noastre nu ţintesc prea des nici chiar tainele vieţii biologice care ne este mai la îndemână. Şi, prin felul acesta de a ne raporta la viaţa proprie, fără să ne întrebăm cum este ea posibilă, rămân nerostite şi alte întrebări despre unele aspecte extraordinare prezente în biologia oricărui trup viu. Chiar şi în stratul acesta sensibil, cu înţelesurile spirituale mai puţin evidente, există încă suficiente descoperiri ştiinţifice care ne-ar fi de folos şi care ne pot dovedi, într-un fel convingător, că viaţa pe care o trăim în fiecare zi este un miracol! Dar dacă trupul, în care pulsează câteva mii de miliarde de celule vii organizate într-un complex federativ de ţesuturi şi organe, ce constituie -surpriză! - expresia complexă şi unică a unui trup viu, nu stârneşte uimire sau întrebări, cum să scoatem la lumină cele ce sunt dedesubtul vieţii biologice? Cu atât mai greu e să întrezărim, dincolo de miraculoasele procese biologice ale viului, răscolitoarele interogaţii despre zbaterea neodihnită a omului, despre pulsul spiritual al vieţuirii lui duhovniceşti. E mai greu să coborâm aşa abrupt, de la suprafaţa existenţei, sufocată de stimuli pentru simţuri, direct în condiţia tainică a vieţii omeneşti, cu universul ei spiritual şi cu temeiurile ei ascunse. 300 de grame şi două miliarde de bătăi într-o viaţă Fără a reduce viaţa la datele ei fiziologice, fără a rezuma organul inimii la câteva cifre privind parametrii de funcţionare, e totuşi foarte semnificativă forţa ascunsă în acest mic motor viu din piept. Câteva cifre pot evoca lucrarea inimii, într-o viaţă de om, chestiune altfel greu de apreciat. Inima unui adult bate de 100.000 de ori pe zi, de 3.600.000 de ori pe an şi 2,5 miliarde de ori în timpul unei vieţi. Ea pompează aproximativ 2.000 de litri de sânge, prin 60.000 de kilometri de vase de sânge pentru fiecare zi. Calculele arată că printr-un robinet de bucătărie ar trebui să curgă neîntrerupt apă timp de 45 de ani pentru a aduna o cantitate echivalentă cu cea a sângelui pompat de inimă pe perioada unei vieţi! Ce motor viu extraordinar e ascuns în pieptul nostru! Câteva miliarde de celule puse împreună fac într-un mod miraculos un mecanism capabil să producă atât de mult lucru mecanic! În ciuda greutăţii şi dimensiunilor sale reduse (aproximativ 300 de grame), energia produsă de inima unui om în fiecare zi e capabilă să asigure transportul unui camion pe o distanţă mai mare de 30 de kilometri. Într-o viaţă, ea produce suficientă putere cât să mişte acest camion pe distanţa Pământ-Lună şi retur! Duhovnicii - cardiologi spirituali Desigur, poate veţi spune, sunt indicii bune care ne arată că inima de carne e cu adevărat un organ impresionant! Totuşi, pe drumul reflecţiei patristice, care vede peste tot în teritoriul sensibil la Creaţiei indicii despre planul inteligibil al lumii, s-ar putea întrevedea câteva înţelesuri spirituale. În felul acesta de a privi edificator lumea sensibilă, cordul - ca centru vital al vieţii biologice - ne poate trimite către altceva. Faptul că bătăile inimii întreţin viaţa biologică ar putea fi înţeles drept chipul sensibil al unei realităţi spirituale mai cuprinzătoare, anume că viaţa spirituală a omului e întreţinută de o altă mişcare ritmică, făcută de această dată de inima sa duhovnicească. În bătăile vitale ale inimii, pentru viaţa biologică, s-ar putea întrevedea că pulsaţiile inimii duhovniceşti sunt semnele fundamentale ale vieţii spirituale. Nu întâmplător unele practici ale rugăciunii neîncetate prezintă lucrarea minţii într-o legătură strânsă cu respiraţia, folosind "ritmicitatea neîntreruptă a efortului" ei ca pe o "ocazie de menţinere a minţii sau a atenţiei în inimă, şi odată cu aceasta, în pomenirea lui Dumnezeu"1. S-ar putea spune, privind reversul acestei situaţii, că păcatul afectează ritmul spiritual al fiinţei, pulsaţia sănătoasă a vieţii sufleteşti, întrucât ne îndepărtează de Dumnezeu, în timp ce pomenirea continuă a numele Lui, unită cu respiraţia fiziologică, restaurează respiraţia duhovnicească a fiinţei. Pe de altă parte, în acestea se poate întrevedea şi situaţia omului înstrăinat de Dumnezeu, care are o inimă sănătoasă, dar e lipsit de pulsul vieţii spirituale. Şi, semnificativ în acest caz, vindecarea lui spirituală, restaurarea ritmului duhovnicesc al vieţii, e posibilă cu ajutorul duhovnicului, un fel de cardiolog spiritual. Numirea aceasta e îndreptăţită, dacă ne gândim că marii duhovnici au chiar darul cardiognoziei, posibilitatea de a cunoaşte inima omului, adâncul spiritual al celor pe care îi întâlneau. Bătăile inimii, respiraţia şi rugăciunea neîncetată Însă este semnificativ că ritmul vieţii biologice, ca mişcare prezentă în planul sensibil al lumii, se poate întregi în rugăciunea neîncetată a inimii, în rostul mai cuprinzător al acestei mişcări spirituale, devenită prilej de "reînnoire neîncetată a amintirii lui Dumnezeu"2. În felul acesta, aşa cum conchide părintele Dumitru Stăniloae, pe marginea textului scriitorului filocalic Nichifor, respiraţia devine "un act care întreţine nu doar viaţa trupului, ca unitate separată de suflet şi de gândire, ci dă putinţă şi vieţii spirituale", devenind un act ce "condiţionează viaţa totală a fiinţei umane"3. "Aceasta înseamnă, pe de o parte, că inima, prin care se întreţine viaţa corpului, datorită aerului inspirat şi expirat, întreţine şi cugetarea, iar cugetarea, la rândul ei, poate face respiraţia conştientă, o poate pătrunde, o poate face să nu fie străină nici o clipă de conştiinţă. (...) Când mintea (...) se concentrează în inimă prin ritmicitatea respiraţiei, amândouă câştigă: Respiraţia ritmică (şi bătaia inimii am putea zice) aduce aminte cugetării să pomenească pe Dumnezeu, iar pomenirea lui Dumnezeu repetată ritmic, odată cu respiraţia, ţine atentă gândirea la respiraţie şi la inimă şi le încadrează pe acestea în conştiinţa ocupată cu pomenirea lui Dumnezeu, le sfinţeşte"4. Aşadar, rugăciunea neîncetată, ca practică spirituală, poate pune respiraţia şi pulsaţia vitală a inimii într-o legătură strânsă cu viaţa spirituală. Ritmicitatea fiziologică slujeşte şi se împlineşte în neîntrerupta stare de fericire a sufletului, lucrarea teologică a minţii, ajunsă la putinţa de a contempla nemijlocit lumina şi de a resimţi prezenţa lui Dumnezeu în rugăciunea curată. Cerinţe pentru un cord artificial Este limpede, şi am constatat-o de atâtea ori până acum: tehnica şi ştiinţa ne vor provoca tot mai mult să reflectăm la modul cum gestionăm potenţialităţile lor şi la felul în care ele ne pot schimba viaţa şi obiceiurile. Câtă vreme sunt gata croite pentru om şi pentru a uşura diverse activităţi, dispozitivele tehnice fac repede corp comun cu fundalul vieţii cotidiene. Devin cu uşurinţă parte din decorul în care ne petrecem viaţa şi ne desfăşurăm activitatea, încât ne obişnuim uşor cu ele. Există însă tot mai des situaţii în care ştiinţa şi tehnica anunţă efecte majore, schimbări de fond în exercitarea profesiei şi chiar în faptul de a trăi. Este cazul unei realizări tehnice de excepţie din domeniul medical: o inimă artificială! În fiecare zi, pe întreg cuprinsul globului terestru mor 2.700 de oameni din cauza bolilor de inimă. În 2008, la nivel mondial s-au înregistrat 17 milioane de decese din cauza unor afecţiuni cardiovasculare, acestea fiind 30% din totalul deceselor5. De aceea, de mai multă vreme a fost luată în discuţie posibilitatea construirii unei inimi artificiale. Provocarea e dificilă, chiar şi pentru cei mai buni ingineri, tocmai pentru că avem de-a face cu o adevărată capodoperă de funcţionalitate şi fiabilitate. Să recapitulăm cele câteva cifre pomenite: 300 de grame de muşchi alcătuiesc un mecanism viu ce asigură 2,5 miliarde de bătăi, timp de aproape 100 de ani! În multe cazuri, fără "revizie tehnică", fără "reparaţii capitale" şi fără "piese de schimb", inima produce o cantitate de energie echivalentă cu cea necesară unui transport de la Pământ la Lună şi retur! Dacă punem la socoteală faptul că un eventual dispozitiv menit să înlocuiască inima ar trebui să nu se uzeze şi nici să cauzeze cheaguri sau infecţii, avem un tablou sumar, dar esenţial al cerinţelor pentru un cord artificial. Ce materiale ar putea fi folosite? Ce dispozitiv ar putea rezista la solicitări de acest tip, atâta vreme? Cu siguranţă, pe lângă perioada îndelungată de funcţionare a dispozitivului şi a funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească, o solicitare importantă ar fi aceea a pulsaţiei, bătaia neîntreruptă care asigură circulaţia continuă a sângelui, aceasta fiind, cu siguranţă, una dintre solicitările cele mai mari care ar împovăra anduranţa oricărui dispozitiv artificial. Inima fără puls - promisiuni şi provocări medicale O realizare tehnică remarcabilă a fost dată recent publicităţii şi priveşte o inimă artificială, deosebit de fiabilă. Este vorba de un cord care îşi poate îndeplini funcţiile evitând în acelaşi timp anduranţa, întrucât funcţionează fără puls! Medicii de la Institutul de Cardiologie din Texas au implantat o astfel de inimă artificială la mai multe animale. Este vorba de un dispozitiv tehnic constituit din două rotoare care menţin în permanenţă sângele în mişcare. Anul trecut, inventatorii, chirurgi cardiologi, dr. Billy Cohn şi dr. Bud Frazier, au implantat cu succes acest dispozitiv unui pacient. Până de curând, în cazul multor pacienţi, s-au folosit dispozitive asemănătoare doar pentru suplinirea unui ventricul. Fostul vicepreşedinte Dick Cheney, de exemplu, se numără printre cei cărora li s-au înlocuit unul dintre ventricule. În cazul pacientului cu inimă artificială însă, dispozitivul a preluat funcţia ambelor ventricule, substituind complet funcţia inimii. Medicii spun că pompa de flux continuu ar trebui să fie mai fiabilă, să poată fi folosită mai mult timp decât alte inimi artificiale şi că provoacă mai puţine probleme de ordin medical. O chestiune cel puţin inedită este însă faptul că această inimă nu are puls, ea nu mai oferă nici unul din indiciile cu care ne-am obişnuit. "Dacă aţi asculta la piept, cu un stetoscop, nu s-ar auzi o bătaie a inimii, iar dacă aţi examina arterele lui, aţi constata că nu există nici un puls! În fine, cuplat la un aparat pentru realizarea unei electrocardiograme, rezultatul ar fi o linie continuă"6, exact ca aceea înregistrată la pacienţii decedaţi, spun doctorii. Cum vor resimţi oare pacienţii cu astfel de inimi emoţiile? Va bate mai puternic, mai repede inima în momentele de bucurie? Vor mai ofta oamenii în momentele de tristeţe? Situaţia aceasta anunţă cumva o stare de lucruri cu care ne vom întâlni tot mai des în viitor, în care realizările tehnice produc mutaţii în maniera de receptare a vieţii înseşi, care au nevoie de o evaluare din perspective etice, psihologice sau religioase. note 1 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 13, în Nichifor din singurătate, Cuvânt despre rugăciune, în Filocalia 7, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 25. 2 Ibidem. 3 Ibidem. 4 Ibidem, p. 26. 5 "Cardiovascular diseases - Fact sheet N°317", raport al World Health Organisation, septembrie 2011, (online): http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs317/en/index.html , consultat în 25 februarie 2012. 6 Cf. "Texas Man Pioneers Use of Beatless Heart, the Wave of the Future", (online) http://abcnews. go.com/Health/texas-man-pioneers-beatless-heart-wave-future/story?i dâ13838596#.T1nJ2nlF41k, consultat în 5 martie 2012. Rubrica "Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" este realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.