Viaţa parohiilor: Biserică pentru parohia Poiana Şcheii
În curând, credincioşii din comuna Şcheia se vor ruga în propria biserică. Construcţia bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Şcheia, Protopopiatul Iaşi 2, a început în anul 1997, sub coordonarea părintelui paroh Cătălin Burlacu, pe locul unei vechi clopotniţe, căreia credincioşii îi alipiseră un mic altar, unde se slujea pe perioada verii. După ridicarea zidurilor, clopotniţa a fost mutată în alt loc, continuându-se construcţia bisericii. În anul 1998, când această filie a devenit parohie, aici a fost numit un alt preot, părintele Constantin Timofte, care a adaugat construcţiei şi un pridvor, pe care a înălţat o mică turlă. Lucrările au continuat şi sub următorul preot, părintele Mihail-Ovidiu Voroneanu, iar din anul 2005, a revenit pr. Cătălin Burlacu, sub îndrumarea căruia s-a terminat de pictat biserica, cu fonduri strânse de la enoriaşii parohiei, care, deşi nu sunt mulţi (95 de familii) şi au resurse financiare destul de modeste, au contribuit cu toată dragostea la înfrumuseţarea lăcaşului lor de cult. Lucrările au mai fost sprijinite şi de parohiile învecinate. Biserica desfăşoară în prezent o misiune pastorală intensă. Întrucât la biserică mai sunt multe de făcut, iar resursele sunt foarte mici, părintele paroh Cătălin Burlacu face un apel creştinesc către cei ce doresc să ofere un ajutor cât de mic, biserica necesitând în prezent pardosire şi lambriu, precum şi dotarea cu cele necesare slujirii, o dată cu terminarea acestor lucrări, fiind pregătită pentru sfinţire. Donaţiile pot fi depuse în contul cu nr. SV67634372400, Banca BRD sucursala Iaşi sau pot fi trimise la adresa: Parohia Ortodoxă Poiana Şcheii, Judeţul Iaşi. Pentru detalii, cei care doresc să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor, pot să-l contacteze direct pe părintele paroh Cătălin Burlacu, la numărul de telefon: 0748122656. (Nicoleta Olaru)