Viaţa parohiilor: La Biserica „Sf. Arhangheli“ din Botoşani, cuvântul evanghelic rodeşte în ogorul vieţii sociale

Data: 10 Noiembrie 2007

▲ Cu ocazia sărbătorilor împărăteşti, dar şi în alte diverse situaţii, s-au făcut colecte în biserică pentru ajutorarea celor nevoiaşi, a bolnavilor, a bătrânilor, precum şi a sinistraţilor din sudul Moldovei ▲

În cadrul Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din municipiul Botoşani propovăduirea cuvântului dumnezeiesc de la amvon îşi găseşte roadele în ogorul vieţii religioase şi sociale. Predicile din duminici şi sărbători, cele rostite cu diverse ocazii, precum şi cele axate pe unele practici necanonice, cum ar fi lenea, beţia, desfrâul sub diverse forme, neascultarea faţă de părinţi ş.a.m.d., s-au dovedit de un real succes. La acestea se adaugă şi implicarea personală a preotului în îndreptarea stărilor de fapt. „Distribuim gratuit în biserică sau în parohie publicaţii şi material religios: «Gazeta Creştină» - publicaţia Protopopiatului Botoşani, cărţi de rugăciune, acatiste, calendare, iconiţe, cruciuliţe etc. Astfel, manifestările prozelitiste din cadrul parohiei sunt fără rezultat. Efectuăm vizite cu caracter pastoral, acolo unde a impus situaţia, şi explicăm învăţătura greşită a sectanţilor, propovăduind adevărata învăţătură. Membrii Consiliului şi Comitetului parohial au sarcina de a supraveghea cu maximă atenţie desfăşurarea vieţii religioase din parohie, iar preotul paroh oferă credincioşilor lămuriri pe diverse teme teologice“, ne-a declarat pr. paroh Viorel Berciuc. Donaţii importante dinspre şi către biserică Activitatea caritativă se desfăşoară prin osteneala Comitetului parohial şi a preotului paroh. Cu ocazia sărbătorilor împărăteşti, dar şi în alte diverse situaţii, în biserică s-au făcut colecte pentru ajutorarea celor nevoiaşi, a bolnavilor, a bătrânilor, precum şi a sinistraţilor din sudul Moldovei. Preotul paroh a reuşit să angreneze şi câţiva sponsori. Astfel, s-au implicat în mod deosebit familiile Tonino Boldea şi Mihai Aniţei, din municipiul Botoşani. Ajutoarele materiale oferite celor necăjiţi, în ultima vreme constau în alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte. „Valoarea totală estimată este de 3.000 de lei şi au beneficiat 30 de persoane. De asemenea, au fost donatee mochete, covoare, rechizite şcolare şi cărţi la Şcoala nr. 8 Botoşani, în valoare de 1.000 de lei. Apoi, aş vrea să mai menţionez faptul că am primit pentru sfânta biserică câteva donaţii. Familiile Constantin şi Florentina Galiţ, respectiv Constantin şi Liliana Cuciureanu, din municipiul Botoşani, ne-au donat două rânduri de veşminte preoţeşti, în valoare de 2.000 de lei, iar familia Ilie şi Rodica Damian, tot din Botoşani, ne-a donat o cădelniţă în valoare de 600 de lei. Amintesc apoi două covoare pluşate, în valoare de 600 de lei, donate de familia Tonino şi Cornelia Boldea, din municipiul Botoşani, precum şi mochetă pentru toată suprafaţa interioară a bisericii, în valoare de 3.000 de lei, donată de familia Dumitru şi Elena Arpinte. Pentru viitor, ne propunem înlocuirea totală a acoperişului la sfânta biserică“, a mai spus pr. paroh.