Viaţa parohiilor: Rugăciuni de mulţumire pentru roadele toamnei, la Bogonos

Data: 04 Noiembrie 2008

Credincioşii din parohia Bogonos, judeţul Iaşi, împreună cu preoţii din Cercul Pastoral numărul 3, Protopopiatul Iaşi I s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a aduce rugăciuni de mulţumire pentru roadele din această toamnă. „Deja putem spune că avem o tradiţie, deoarece evenimentul a ajuns la a treia ediţie. La fiecare sfârşit de toamnă, în ultima duminică din luna octombrie, ne adunăm să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru roadele pe care ni le-a dat în acest an. Anul acesta, suprapunându-se cu sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtoru de mir, am devansat evenimentul cu o săptămână“, ne-a explicat părintele Vasile Costan, parohul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Bogonos, comuna Leţcani-Iaşi.

Anul acesta, evenimentul s-a suprapus cu întâlnirea preoţilor din Cercul Pastoral numărul 3, la care au participat preoţii din comunele Leţcani, Dumeşti, Popeşti, Sineşti şi Podu Iloaiei, mulţumind împreună pentru roadele primite. Tema discuţiilor de la această ediţie a fost cea a mulţumirii pentru binefacerile primite, fiind în ton cu mulţumirile pentru roadele toamnei. Manifestările au început cu slujba Vecerniei şi a Litiei de sâmbătă seara, urmată de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu. La acest eveniment, fiind organizat în colaborare cu şcolile din Bogonos şi Leţcani, precum şi cu primăria Leţcani, au participat şi copiii de la aceste şcoli. Aceştia au recitat poezii şi cântece în cadrul unui poiect intitulat „Copiii, mulţumind lui Dumnezeu“, coordonat de învăţătoarele din sat. De asemenea, pentru a fi subliniată recu-noştinţa pe care trebuie să o aducem pentru binefacerile primite, copiilor le-a fost explicată pilda vindecării celor zece leproşi. Tot pentru copii, a fost organizat şi un concurs de desene, pe tema jertfei şi a mulţumirii, participanţii desenând scene biblice, precum jertfa lui Avraam, a lui Noe, sau cele aduse de Cain şi Abel. Cele mai frumoase lucrări vor fi premiate în perioada următoare, câştigătorii urmând să obţină diplome, iconiţe sau cărţi de rugăciuni. (Silviu D.)