Viaţa spirituală în decorul tehnic al prezentului

Este deja o situaţie evidentă: ştiinţa, tehnica, tehnologiile au schimbat şi continuă să schimbe coordonatele vieţii noastre. Sfera prezenţei omeneşti în lume s-a extins repede în ultimele decenii, în abisul mării, pe vârfurile munţilor, dar şi departe în spaţiul cosmic.

Omenirea explorează astăzi un spaţiu vast, ce cuprinde întreg Pământul, o parte importantă din Sistemul Solar şi din universul vizibil. Pe de altă parte, în datele ştiinţei şi cu ajutorul tehnicii, putem întrevedea posibilităţi eficiente de utilizare a substanţelor şi puterilor lumii. Decenii la rând, omul a pus la punct diverse procedee tehnice, alimentând progresul metodelor inginereşti chiar cu ceea ce ele i-au oferit. Tehnica şi-a catalizat propria dezvoltare, dovedind totodată şi capacităţile extraordinare ale omului de a imagina, de a construi şi de a creşte în cunoaştere pe seama realizărilor sale şi ale semenilor. De multe decenii, diverse maşini şi dispozitive năvălesc necontenit în spaţiul vieţii, ocupând tot mai mult loc în vitrina istoriei şi a prezentului. Ele schimbă configuraţia locuinţelor, activităţile şi obişnuinţele zilnice, croiesc profesii noi, dictează formele educaţiei, schimbă abordările actului medical, profilul industriilor şi pieţelor. Materiale noi, dispozitive inteligente, utilaje sau roboţii determină toate, uneori decisiv, arhitectura oraşelor şi a comunităţilor, transformând cele mai variate aspecte ale vieţii: agricultura, filosofia transporturilor, arta culinară, expresiile culturale, întrecerile sportive, limbajul ştiinţei sau metodele de cercetare. Ştiinţa şi tehnica accesibilizează prezentul şi viitorul Sub presiunea dispozitivelor tehnice, viaţa trăită în prezent e provocată continuu, iar viitorul e pus mereu în discuţie. Ca să rămânem în prezent, trebuie să ne orientăm în labirintul ştiinţelor, să ne adaptăm continuu la dispozitivele tehnice, cu funcţionalităţile lor complexe şi performante; suntem nevoiţi să ne conectăm la acest prezent globalizat, de înaltă rezoluţie, pe care ni-l oferă tehnica. O putem face în forme variate, prin tv, telefonie, net, dispozitive portabile. Tehnica ne înlesneşte, de fapt, accesul la datele lumii, sugerând că ar putea să servească unei funcţii edificatoare privind prezentul în care trăim. În acelaşi timp, cu fiecare produs nou, tehnica pare să dezvăluie tot mai mult din conturul vremurilor ce vin. Ne-am obişnuit chiar să privim realizările tehnice de ultimă oră şi tehnologiile cele mai noi pentru a întrezări societatea viitorului. Revoluţia tehnică instaurează asediul viitorului Totuşi, chiar şi aşa, accesibilizând prezentul în care trăim şi deschizând fereastra către viitor, ştiinţa şi tehnica ne împiedică totuşi să trăim în mod autentic prezentul şi, în mod angajat, viitorul. Pe de o parte, inflaţia informaţională şi abundenţa oportunităţilor oferite de ştiinţă şi tehnică ne presează să trăim sub asediul urgenţelor, judecând tot mai sumar lucrurile şi viaţa. Imediateţea cotidianului îngreunează mult receptarea interioară a clipei prezente şi asumarea lăuntrică a viitorului. Pe de altă parte, realizările ştiinţelor şi tehnicii, în era hipercomunicării globalizate, fac tot mai dificilă cuprinderea lăuntrică a lumii, înţelegerea ei spirituală şi împlinirea rolului nostru în ea. Volumul mare de date şi situaţii cu privire la lume şi la semeni, culese de peste tot, este adesea indigest. Pare tot mai greu ca toate să fie cuprinse într-o singură îmbrăţişare, dătătoare de sens, care să le lege, cu rost. Încât, deşi se pare că avem tot mai multe date despre şi conexiuni cu prezentul în care trăim, deşi se pare că, prin dispozitivele tehnice de ultimă generaţie întrezărim tot mai bine viitorul, ne este tot mai greu să vorbim in extenso despre prezent şi viitor. Vedem, ascultăm şi experiem multe. De pe urma acestora însă, tot mai multe impresii se îngrămădesc în centrul atenţiei, forţând constatarea că ritmul alert al vieţii nu mai rabdă judecăţi cuprinzătoare privind starea vremurilor. Sunt prea multe de trăit. Dispoziţia de a reflecta la împuţinarea dispoziţiei pentru reflecţie nu mai are timp să se nască! Nu mai avem vreme să judecăm graba cu care trăim, şi nici timp să chestionăm lipsa aceasta de răgaz în socotinţa vieţii noastre grăbite. Prezentul pare să fie tot mai puţin încăpător, comprimat între un trecut recent, care vrea să-l tragă cu totul în istorie, şi un viitor care aspiră tot mai grăbit să-i ia locul. Strădaniile ştiinţifice şi tehnice au un fond spiritual Este evident că pătrunderea masivă a tehnologiilor în viaţa omului, în toate ascunzişurile ei, impune, cu necesitate şi urgenţă, o evaluare amplă şi riguroasă. Nu pentru că tehnica e dăunătoare prin ea însăşi. E important pentru un călător ce explorează un teritoriu necunoscut să consulte harta locului şi, în raport cu ea, să-şi verifice poziţia în care se află dacă vrea să nu se rătăcească. Traversăm mutaţii profunde în coordonatele existenţei noastre? Se schimbă cumva, sub auspiciile tehnicii, viaţa şi raporturile noastre cu semenii? Se instaurează, sub asediul dispozitivelor electronice, o altă raportare la realitate? Pe de altă parte, drumul gândirii fenomenologice ar putea sugera o altă perspectivă asupra situaţiei, răsturnând construcţia interogativă. S-ar putea fixa articulaţiile unei întrebări care le-ar preceda pe toate celelalte, o întrebare ce urmăreşte ceea ce este prezent în toate intenţiile de explorare şi exploatare, dar şi la capătul eforturilor omeneşti de a folosi lumea. Ce anume mişcă pe om în toate aceste demersuri? Ce dezvăluie, în ultimă instanţă, neobositele lui strădanii de explorare şi construcţie? Desigur, nici această întrebare nu ar urmări să chestioneze utilitatea ştiinţelor. Rostul ei ar fi acela de a scoate la iveală indiciile unei trăsături antropologice ascunse sub pătura groasă a eforturilor ştiinţifice şi tehnice de-a lungul generaţiilor. S-a putea întrevedea, printr-o astfel de întrebare, un fond spiritual al căutărilor omeneşti prin lume, de-a lungul vieţii şi al istoriei. E căutarea neodihnită a unei fiinţe spirituale însetate să înţeleagă rostul vieţii sale în lume. Cuprinderea simbolică a lumii - dimensiune teologică a vieţii Întâlnim, în spaţiul creştin, reflecţii care răspund acestei întrebări. După cădere, aşa cum afirmă Sf. Maxim Mărturisitorul, folosind raţiunile naturale în meşteşuguri, omul se ajută în viaţa de toate zilele de lumea creată. Dar raţiunile naturale se cer cunoscute "nu numai pentru ajutorul ce-l dau omului la confecţionarea raţiunilor diferitelor unelte şi maşini, ci şi pentru că prin ele omul satisface setea naturală de cunoaştere"1. Tehnica, aşadar, îi poate sluji, ca o extensie a simţurilor, însă pentru o ultimă cuprindere simbolică a lumii. Or, aceasta arată că în ultimă instanţă conştiinţa omului este cea care "tinde să cuprindă toată creaţia", "prin ochiul lui prelungit tehnic", pentru că el este "inelul creaţiei", "capul conştient al ţesăturii raţionale şi unitare a lumii", care "nu se opreşte la marginile lumii create", ci le depăşeşte "prin aspiraţie şi gândire, participând la Dumnezeu însuşi, şi fiind deschis luminii Lui nesfârşite"2. note 1 Nota 376, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 450-451. 2 Cf. Teologie Dogmatică Ortodoxă, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1997, vol. 3, p. 9. Rubrica "Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" este realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.