Victimele evenimentelor din Decembrie 1989 pomenite la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 22 Decembrie 2023

Manifestările de cinstire a victimelor evenimentelor din Decembrie 1989 au avut în centrul lor ceremonia organizată joi, 21 decembrie, la monumentul din fața Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, unde autoritățile județene și locale, reprezentanții Garnizoanei Sibiu și ai Arhiepiscopiei Sibiului au participat la o slujbă de pomenire, au rostit cuvântări omagiale și au depus coroane de flori, informează Mitropolia Ardealului.

Slujba de pomenire a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți.

„Cu recunoștință și prețuire pentru jertfa celor care acum 34 de ani au pus temelia unei vieți noi, ne aflăm și acum împreună, în așteptarea Crăciunului, a Nașterii Domnului. Poporul român a avut șansa să renască la libertate, la o nouă viață. Ne amintim de ziua aceea. Era o zi atât de frumoasă, ca și cea de astăzi, deși încărcată de multă tensiune. Dumnezeu a vrut ca în decembrie să fie o zi în care frigul să nu contribuie la moartea mai multor luptători. De aceea, și astăzi, privind spre cer, privim spre soarele care ne ocrotește și avem încrederea, speranța că Bunul Dumnezeu Se va milostivi de noi și de neamul nostru și vom trece peste toate încercările care vin asupra noastră, cu credința că Pruncul Care Se va naște în peștera din Betleem va aduce lumină și în sufletele noastre. El, Mântuitorul lumii, va pătrunde în inima fiecăruia dintre noi cu o singură condiție: să deschidem largi porțile inimii noastre. Dumnezeu să odihnească cu drepții pe robii Săi, cei care și‑au dat atunci viața, iar pe noi să ne miluiască”, a spus ierarhul la finalul slujbei religioase.

În a doua parte a ceremoniei, reprezentanții autorităților județene și locale, ai Garnizoanei Sibiu și ai asociaţiilor de revoluţionari din Sibiu au depus coroane de flori și au adus cinstire celor care și‑au dat viața pentru libertatea de care se bucură acum poporul român.