Vindecarea fiicei femeii cananeence

Sfântul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994

Uneori Hristos merge El la bolnavi; alteori stă şi aşteaptă pe bolnavi şi lasă ca şchiopii să se urce pe munte. Acum bolnavii nu se mai ating de hainele Lui; îşi făcuseră o idee mai mare despre El şi de aceea se aruncau la picioarele Lui. Bolnavii îşi arată în două chipuri credinţa: şi prin aceea că se urcă în munte, cu toate că sunt schiopi, şi prin aceea că nu mai au nevoie de altceva decât numai să se arunce la picioarele Lui. Şi era minune mare şi nemaiîntâlnită să vezi pe cei purtaţi pe tărgi umblând pe picioarele lor şi pe cei orbi că nu mai au nevoie de călăuze! Pe toţi i-a uimit şi mulţimea celor vindecaţi şi uşurinţa vindecării. Ai văzut că pe fiica canaanencei a vindecat-o cu atâta zăbavă, pe când pe aceştia îndată? Nu pentru că aceştia erau mai buni decât canaaneanca, ci pentru că femeia aceea era mai credincioasă decât aceştia. Pe femeie o amână, zăboveşte, că să scoată la lumină tăria credinţei ei; pe aceştia însă îi vindecă îndată, că să închidă gura necredincioşilor iudei şi că să le curme orice cuvânt de apărare. Cu cât cineva primeşte mai multe binefaceri, cu atât merită mai mult pedepsit dacă se poartă cu nerecunoştinţă, că nu s-a făcut mai bun, deşi a fost cinstit .