Vineri vom afla „Capitala Europeană a Culturii 2021”

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 14 Septembrie 2016

Numele oraşului din România recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 va fi cunoscut vineri. „Săptămâna aceasta are loc selecţia finală a oraşelor candidate la titlul de «Capitală Europeană a Culturii 2021». Oraşele Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara îşi vor susţine prezentările în faţa juriului de experţi independenţi. Vineri, de la ora 17:15, la sediul Bibliotecii Naţionale a României, în cadrul unei conferinţe de presă vom face public numele oraşului recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România”, a anunţat ministrul culturii, Corina Şuteu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.