Virtuțile tânărului de astăzi

Oportunitățile cotidiene oferă tânărului contemporan o sumă notorie de contrarii cu care este chemat să se confrunte pentru a-și împlini obiectivele. Din acest motiv, urmând cursul adver­sităților spațiului cotidian, observăm că firea umană își concretizează parcursul diacronic la con­fluența dintre două atitudini: prima - a dorinței lucide de a lucra peren binele spre împlinirea scopului pentru care a fost creată și a doua, ce aduce o deficiență creșterii ființei umane, fiind caracterizată de reflexul, pur carnal, de a săvârși răul.

Esența plurivalentă a problemelor cu care ne confruntăm astăzi și modul în care noi răspundem acestora sunt expuse in nuce de Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19). Acest verset ne ajută să ne creionăm imaginea omului integrat în tabloul vicisitudinilor actuale, care se confruntă cu o antiteză existențială consumată în făurirea răului și respingerea binelui. Astfel, cea mai mare provocare a omului din zilele noastre este de a-și menține trează con­știința vocației primordiale prin circumspecția asupra tuturor aspectelor vătămătoare ale realității, „Căci trupul pofteşte îm­potriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi” (Galateni 5, 17).

Dacă omul actual, care deține o maturitate a gândirii și a expe­rienței trăirii, este supus acestor greutăți și, în mod clar, nu poate face față singur, nici tânărul care este la începutul devenirii sale, moment în care se reliefează pilonii și modelele care susțin acest proces educogen, nu va putea reuși fără susținere și fără încurajare. Tânărul se află astăzi în mijlocul marilor provocări - un amalgam al do­rințelor și impo­sibilităților, al succesului și eșecului, în care moda citadinului umbrește canonul tradiției stră­moșești.

Natura acestui cadru afirmă necesitatea plăsmuirii unei busole interioare compusă din împletirea tuturor virtuților pe care tânărul și le poate însuși, călăuzit fiind, în mod peren, de prototipul desă­vârșit al devenirii sale - Mântuitorul Iisus Hristos. Dobândirea virtuților constituie un aspect concret al procesului formativ, ajutându-l pe om în lupta cu valențele unei realități tenebroase, având ca obiectiv împlinirea menirii sale - mântuirea.

Din punct de vedere psihologic, vârsta tinereții este cea a marilor decizii care, dacă nu sunt ghidate de un simțământ virtuos, devin lamentabile, constituindu-se o lipsă acută de finalitate prin analogie cu ceea ce omul contemporan este responsabil să demonstreze cu o anumită statornicie și cu un sentiment sporit al iubirii. Obținerea unui discernământ al primor­dialității virtuții în fața exceselor cotidiene este susținută în special de opera didactică veterotestamentară, care reliefează un îndemn capital în contextul psihopedagogic modern: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6).

Depărtarea de lume sau dorința de „a fi la modă”

Virtuțile pe care tânărul trebuie să le dobândească, în mod autentic, în spațiul contemporan, sunt potențate de o măsură interdependentă, în care o virtute naște pe alta și, pornind de la lepădarea de lume, „scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (II Petru 1, 4), ajungem să-l vedem pe tânăr constituindu-și temelia propriei dezvoltări conform principiilor creș­tine. Cugetarea Sfântului Apostol Petru referitoare la vicisitudinile lumii va fi dezvoltată de Sfântul Ioan Scărarul în opera sa Scara Dumnezeiescului Urcuș, considerând depărtarea de cele lumești ca fiind prima treaptă a urcuşului duhovnicesc.

Utilitatea acestei virtuți în spațiul dezvoltării ființei umane este evidentă, întrucât tânărul de azi, pentru a-și împlini obiectivul, atât de factură lumească, realizarea profesională, cât și de factură duhovnicească, dobândirea mântuirii, trebuie să renunțe la con­cepția de „a fi la modă”, adică de a se forma potrivit dezideratelor consumeriste, utilitariste și progresiste, care întunecă întregul parcurs al formării sale. Împlinirea acestei virtuți dezvoltă o altă valență - încrederea, pentru că esența filiației creștine nu se supune regulilor lumești, ci celor divine și din acest motiv lumea va avea un sentiment de repulsie față de noi: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15, 19).

Încrederea - amprentă a formării creștine

Cea de-a doua virtute pe care tânărul contemporan este invitat să o însușească în cadrul pluralismului ideilor și al bigotismului așteptărilor, în care alipirea de o realitate favorabilă devenirii umane, aproape ireală, este reprezentată de încrederea izvorâtă din sentimentul filiației - „fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). În această sferă a virtuților, tânărul este capabil să distingă fenomenologia răului de specificitatea binelui drept rezultat al unei statornicii în realizarea menirii sale: „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Așadar, încrederea în forțele proprii și în planurile pe care ni le făurim nu reprezintă o perspectivă creștină constructivă și autentică, ci încrederea în puterea lui Dumnezeu, având permanent sentimentul aparte­nenței, al filiației și al nădejdii, toate descriind factorii benefici ai devenirii tinerilor.

Înfrânarea sau „Cum să ne găsim echilibrul?”

Tabloul virtuților contemporane este completat de înfrânare, care la rândul ei face posibilă răbdarea și evlavia. Asupra acestor aspecte trebuie să cugete tânărul atunci când se află în viforul multicolor al plăcerii și al respon­sabilității care îl copleșesc. Un echilibru al conștiinței potențat de sentimentul de înfrânare constituie tezaurul existențial care-l ajută pe tânăr să-și realizeze o judecată a valorilor reale și o plasticizare a idealurilor de la care nu se va abate niciodată, nelăsându-se asediat de impasurile societății de azi. Tihna pentru tânărul contemporan este o inad­vertență deoarece își făurește idealurile pe fondul unei lumi în permanentă tranziție care pune accentul pe lucrurile efemere, necunoscând temeinicia deciziilor și responsabilitatea înfăptuirii lor. Din acest motiv, lucrarea perenă a virtuților creștine care pot forma existențial firea umană devine nu doar necesară, ci și salvatoare.

Obiectivul creșterii tânărului nu se poate realiza fără apelul la virtuțile smereniei și răbdării care sunt încununate de sentimentul suprem al iubirii, pe care-l observăm în mod plenar în Jertfa Mântuitorului Hristos: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16), iubire la care și noi suntem chemați și care devine, în procesul formativ al tinerilor de astăzi, o metodă educativă autentică și persuasivă.

Tânărul are nevoie de o călăuză

În contextul virtuților înțelese ca daruri pentru care tânărul trebuie în mod peren să lucreze, ne dăm seama că evoluția sa va fi dirijată de o dorință ferventă care vizează procesul educogen, în direcția responsabilizării, a asumării și a creșterii într-un cadru creștin benefic și autentic. Tânărul care astăzi este înghițit de furtuna deznădejdii și a sufe­rinței, trecând ușor de la extazul împlinirii la dez­amăgirea eșe­cului, are nevoie de o călăuză a virtuților întipărite în conduita și personalitatea sa, a căror per­fecționare deține oportunitatea apărării firii umane în fața asediului vicisitudinilor cotidiene. Din acest motiv, ne putem da seama de rolul însemnat pe care îl are țesătura virtuților în formarea unui adevărat „atlet pentru Hristos”.

Suma tuturor valențelor prezentate reliefează doar o parte din pleiada virtuților creștine care pot încununa formarea profesională și duhovnicească a tinerilor de astăzi. Prezentarea virtuților nu este una exhaustivă, ci doar orientativă cu valoare pedagogică, având scopul de a propune câteva direcții în creșterea tânărului contemporan, supus multiplelor vicisitudini, în depășirea cărora trebuie să înțeleagă că nu este singur, ci prin susținerea Bisericii și dascălilor poate să-și făurească un scut care să-l apere de toate aspectele tenebroase ale realității lumii de astăzi. Această perspectivă vivifiantă trebuie întotdeauna alimentată de un efort personal cumulat, atât din partea tinerilor, cât și din partea dascălilor, cateheților și a formatorilor, aducând un beneficiu dezvoltării societății contemporane.