Vitamina D nu previne cancerul
O cercetare realizată în Statele Unite arată că prescrierea de vitamina D, alături de un supliment de calciu pentru fixare, poate reduce cu până la 11% riscul de a suferi o fractură, însă nu există suficiente date care să confirme că ar juca un rol şi în prevenirea îmbolnăvirilor de cancer. Persoanele care au luat suplimente alimentare de vitamina D şi calciu întâmpină un risc cu 11% mai mic de a suferi fracturi ale oaselor, prin comparaţie cu persoanele care nu iau astfel de suplimente, conform autorilor studiului. În ceea ce priveşte posibilul rol al vitaminei D în prevenirea îmbolnăvirilor de cancer, "nu dispunem deocamdată de informaţii suficient de concludente", a declarat Mei Chung, epidemiolog nutriţionist. Vitamina D este produsă în piele după expunerea la lumină, din surse solare sau artificiale, şi apare în mod natural într-o gamă redusă de alimente.