Vizită arhierească într-o parohie dinamică

Un articol de: Darius Herea - 07 Ianuarie 2014
La sărbătoarea Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi la biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş. 
 
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon teologul Constantin Nicolae Alexandru Antonie pe seama Aşezământului medical-creştin „Izvorul Tămăduirii“ de la Marga. La slujbă au participat autorităţi centrale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Gheorghe Dobreanu“ al Catedralei istorice din Caransebeş.
 
Preasfinţitul Lucian a arătat că este o tradiţie ca la această sărbătoare să se oficieze Sfânta Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Ioan“: „Ca în fiecare an la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul am slujit Sfânta Liturghie la biserica necropolă a Episcopiei Caransebeşului. Ne-am bucurat de prezenţa multor credincioşi la această biserică şi ne-am bucurat să îi pomenim la Sfânta Liturghie pe înaintaşii noştri, pe episcopii Caransebeşului, care îşi dorm somnul de veci în această biserică, fiind înmormântat pe solee primul episcop ortodox al Caransebeşului, Ioan Popasu, care a păstorit eparhia noastră între 1865 şi 1889, iar în pridvorul bisericii este înmormântat episcopul Emilian Birdaş, care a reînfiinţat Episcopia Caransebeşului în anul 1994. Aşadar, la sfârşitul sărbătorilor din această perioadă a anului bisericesc suntem la Sfânta Liturghie mulţumind lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră la aceste praznice împărăteşti“.
 
Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş este o parohie dinamică, care derulează mai multe proiecte sociale pentru copii şi bătrâni. De asemenea, are o rodnică şi strânsă colaborare cu unităţile şcolare şi preşcolare de pe raza acesteia, precum şi unitatea militară din Caransebeş.
 
Biserica parohială a fost ridicată în anii 1770-1780, a fost sfinţită la 11 mai 1781 de către episcopul Caransebeşului şi Vârşeţului, Vichentie Popoviciu. Pardoseala bisericii a fost din piatră combinată cu mozaic. Biserica a avut şi trei clopote turnate în Timişoara la 1790 şi 1791 şi, respectiv, în Graz la 1796. În 1855, turnul s-a acoperit cu tablă de cupru, iar învelitoarea a fost înlocuită cu tinichea. O nouă reparaţie capitală s-a făcut bisericii în 1927 cu sprijinul arhitectului Ioan Precop şi al fiului acestuia. Biserica s-a rezugrăvit la exterior şi s-au refăcut şarpanta şi învelitoarea turnului de către dulgherul Dimitrie Călţun. De asemenea, în anul 1960, picturile şi zugrăveala bisericii au fost reîmprospătate de pictorul Petru Lazăr şi de meşterii zugravi Dimitrie Călina şi Nicolae Ambruş, iar învelitoarea de tablă a fost şi ea înlocuită. În momentul de faţă biserica a intrat într-un amplu proces de recondiţionare a picturii.