Vizită arhierească la o parohie din județul Arad

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 20 Octombrie 2020

În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat lucrările ce s-au săvârşit la biserica Parohiei Mâsca din judeţul Arad. La final, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a arătat înţelesurile duhovniceşti ale învierii tânărului din Nain.

Credincioşii Parohiei Mâsca din judeţul Arad au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care a binecuvântat lucrările săvârşite la biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi a sfinţit noile edificii ridicate aici, respectiv troița din curtea bisericii, casa parohială, Centrul pastoral-cultural „Sfântul Cuvios Alexie”, capela mortuară și clopotnița din cimitirul parohial, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.

În continuare, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în cadrul căreia a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat că Hristos este adevăratul Doctor al sufletelor şi al trupurilor, care poate aduce vindecare chiar şi de moarte omului credincios. „Moartea nu are putere asupra vieții omului credincios, iar Hristos nu numai că a vindecat de moarte pe fiul văduvei din Nain, ci a vindecat-o și pe mama lui de singurătate, iar odată cu ea vindecă pe orice mamă și pe orice om singur. Moartea nu are putere asupra vieții omului credincios. I-am auzit cu toții pe unii semeni de-ai noștri spunând, cu privire la viața de apoi în care nu cred, «dar ce, a înviat cineva de acolo, ca să ne spună că există viața de veci?» Ei bine, iată a înviat astăzi fiul văduvei din Nain. După cum citim în Evanghelie, două mulțimi se întâlnesc în fața morții, în fața unui om mort. Cei care veneau cu mortul dinspre viață și îl duceau la groapă erau triști și plângeau împreună cu mama celui decedat. Dincoace era o altă mulțime condusă de Dumnezeu bineînțeles spre viață. Domnul Hristos, după ce l-a înviat, l-a dat mamei sale. I l-a dat ca pe un dar, arătând că viața este un dar, așa după cum nașterea de prunci este un dar pentru familia care dorește să aibă copii. Mântuitorul Hristos ne arată că tinerii sunt chemați la viață de comuniune cu părinții, frații și surorile lor, nu la însingurare prin despărțirea de ei”, a spus ierarhul.

La final, părintele paroh Mihai Radeş a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor pentru întreaga activitate pastoral-misionară şi pentru implicarea în realizarea lucrărilor săvârşite în parohie.