Vizită la Kufstein, de sărbătoarea Sfinților Mărturisitori Ardeleni
Sâmbătă, 19 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu preoți și credincioși, a participat la un pelerinaj la Kufstein, Austria, organizat de Parohia Innsbruck cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni. La pelerinaj au participat peste 200 de persoane.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a vorbit despre viaţa celor cinci Sfinți Mărturisitori Ardeleni, Cuvioșii Visarion și Sofronie, Sfântul Mare Mucenic Oprea, Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, evidențiind importanța mărturisirii credinței în vremurile moderne fără a cădea în prozelitism. Înaltpreasfinția Sa a descris greutăţile acelor timpuri, când oamenii trăiau segregați în funcție de etnie sau apartenență religioasă. Aceste prejudecăți au fost astăzi în parte depășite, creștinii trăind în pace unii cu alții, deși își păstrează fiecare în continuare „legea neamului”.
După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți au urcat în închisoarea-cetate Kufstein pe urmele Sfinților Mărturisitori Ardeleni. În turnul împăratului de la cetate s-au săvârșit Acatistul Sfinților Mărturisitori, și un Parastas pentru toți creștinii necunoscuți care au suferit între aceste ziduri. În a doua parte a zilei, părintele Ionel Nemeș de la parohia din Konstanz a organizat o seară duhovnicească la care au participat credincioșii prezenți la pelerinaj. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a răspuns întrebărilor participanților.