Vizită pastorală în Parohia Ruschiţa
În Duminica a XXIX-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Ruschiţa, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“.
La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi numeroşi credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice Văii Bistrei şi care la momentul potrivit s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură şi a împărţit iconiţe, binecuvântând pe toţi credincioşii prezenţi.
Preasfinţitul Lucian a subliniat faptul că este nevoie ca fiecare parohie să aibă biserică proprie şi casă parohială, ca preotul să-şi poată îndeplini misiunea preoţească.
„Parohia are un preot dinamic, un preot tânăr, care a reactivat această comunitate de credincioşi în urmă cu doi ani. Avem Capela «Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel» în această comunitate de circa două sute de credincioşi, însă nu avem o casă parohială. Ne propunem ca în viitorul apropiat să începem construcţia unei case parohiale şi aici în Parohia Ruschiţa, astfel încât fiecare sat să aibă biserică proprie, fiecare biserică să aibă preotul ei şi fiecare parohie să aibă o casă parohială“, a arătat Preasfinţitul Lucian.
Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Parohia Ruschiţa a fost construită în anul 2000, din piatră, iar turnul a fost ridicat pe structură de lemn. Biserica nu are pictură şi a devenit parohie la 1 decembrie 2011, fiind numit ca preot paroh al parohiei de grad misionar părintele Alin Simeria. Parohia Ruschiţa este parohie misionară având 60 de familii cu 190 de credincioşi.