Vizită pastorală la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu
Sectorul social al Episcopiei Giurgiului a organizat ieri, 22 ianuarie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro. Pr. Edmond Popa, consilier social al Episcopiei Giurgiului, împreună cu pr. Liviu Neacşu au săvârşit Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi, în capela cu hramul „Sfântul Pantelimon“. Celor prezenţi li s-au alăturat şi reprezentanţi din conducerea spitalului. La final, pr. consilier Edmond Popa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat dimensiunea duhovnicească a suferinţei şi rolul ei special în apropierea de Dumnezeu şi de semeni, dacă aceasta este primită cu credinţă şi smerenie. La final, părintele consilier a oferit tuturor celor prezenţi iconiţe, cărţi de rugăciune, calendare şi reviste ortodoxe, din partea Sectorul social al Episcopiei Giurgiului. Acţiunea s-a încheiat cu vizitarea şi acordarea aceloraşi daruri şi bolnavilor nedeplasabili din spital. (Diac. Şt. S.)