Vizita voluntarilor la Centrul de îngrijiri paliative din Capitală
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului i-au vizitat miercuri, 19 august, pe pacienţii Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti, dăruindu-le, pe lângă un cuvânt de alinare, şi iconiţe cu sfinţi doctori fără de arginţi, fructe şi flori.
În cadrul celei mai noi acţiuni a programului „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale s-au aflat în mijlocul pacienților și personalului Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București, cărora le-au dat flori, iconițe cu sfinții doctori fără de arginți și fructe, ne-a transmis Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor.
Voluntarii au discutat cu cei 20 de pacienţi internaţi în acest centru şi i-au încurajat să lupte în continuare cu boala. Gestul lor a adus bucurie şi mângâiere pacienţilor oncologici aflaţi în stadii avansate ale bolii, care au nevoie de îngrijiri paliative.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, a fost emoționat de lacrimile pacienților, care mulțumeau cu recunoștință pentru faptul că nu au fost uitați: „Am revenit la Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie» știind că vizita aceasta i-a făcut pe semenii noștri găzduiți aici să uite de probleme, le-a readus speranța, încrederea și curajul de a lupta în continuare. Cel mai mult a contat pentru ei faptul că nu îi uităm, ci îi vizităm periodic. Pacienții au nevoie de un cuvânt de încurajare, să vadă că nu îi uităm, au nevoie să știe că Biserica este aproape de ei. Florile albe oferite de voluntari bolnavilor le-au înseninat privirea, iar iconițele primite le-au strâns la piept. Aveau nevoie de sfinții vindecători să le aline suferința”.
Adriana Căruntu, directorul centrului, a declarat: „Orice viaţă trebuie preţuită şi îngrijită. Când vine vorba de oameni, aceste lucruri nu se fac doar la zile de aniversare, la sărbători, ci trebuie să existe permanent, ca fiind ceva firesc. De aceea consider că activitatea de astăzi se încadrează în grija continuă care există din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului pentru bolnavii tratați în cadrul centrului. Cele mai importante lucruri în comunicarea dintre oameni se transmit prin gesturi simple, astăzi, darurile primite transmit prețuirea voluntarilor pentru pacienți, dragostea pentru sfinți și purtarea în rugăciune pentru bolnavii care suferă din acest centru”.
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată sub egida Fundației Bucuria Ajutorului. Arhiepiscopia Bucureștilor este cea care furnizează servicii de îngrijire medicală paliativă pacienților adulți cu afecțiuni oncologice în stadiu terminal. Serviciile oferite urmăresc să contribuie la creșterea calității vieții acestora prin furnizarea unui complex combinat de îngrijiri medicale și spirituale constând în tratamentul durerii fizice și psihologice cauzate de boală.