Vizite arhierești la biserici din județul Tulcea

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 09 August 2023

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat marți, 8 august, Parohia Casimcea din Protopopiatul Babadag, județul Tulcea. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire a noilor cruci ce urmează a fi așezate pe turlele Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din filia Rahman. Totodată, Preasfinția Sa a oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și preoții slujitori la această biserică trecuți la Domnul de-a lungul vremii.

Adevărată bijuterie arhitecturală, biserica din Rahman a fost construită în anul 1909 și se află într-un amplu proces de restaurare, demarat în anul 2022 și care urmează a fi finalizat în anul 2024.

În aceeași zi, Preasfinția Sa a vizitat și Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Corugea, unde a oficiat o slujbă de pomenire pentru preoții slujitori de aici trecuți la Domnul, după care vizita s-a încheiat la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Casimcea, aflată și ea în lucrări de reabilitare și subzidire a ei.