Vizite canonice la Sebeş
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat ieri, 25 noiembrie, câteva vizite canonice în Protopopiatul Sebeş, care vizează buna rânduială, organizarea administrativă şi dinamizarea vieţii spirituale în parohiile acestui protopopiat. Ierarhul s-a întâlnit cu preoţii parohi şi credincioşii din comunităţile protopopiatului menţionat, cărora le-a adresat îndemnuri duhovniceşti, folositoare pentru viaţa misionară şi i-a încurajat să continue slujirea misionară dificilă din zilele noastre, într-o societate cu o viaţă morală şi socială din ce în ce mai degradată.
În desfăşurarea acestui itinerar pastoral, ierarhul nostru a poposit în următoarele parohii: Petreşti I, Petreşti II, Răchita, Sebeşel, Loman, Săsciori, Dumbrava Marga, Laz, Căpâlna, Şugag I şi II (biserică comună). Protopopiatul Sebeş este condus administrativ de părintele protopop Ionel Arsu şi are în componenţă 73 de unităţi parohialeşi mănăstireşti. (Pr. Florin Croitoru)