Vocabular religios
- Iambres: alături de Iannes sunt cei doi vrăjitori ai Egiptului, amintiţi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Timotei, ca o comparaţie în legătură cu ereticii, proorocii şi învăţătorii mincinoşi din timpul său (II Timotei 3, 1-8), care s-au împotrivit adevărului propovăduit de apostoli, ca şi aceia lui Moise. „După cum Iannes şi Iambres - zice Apostolul - s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă“ (II Timotei 3, 8). După tâlcul comentatorilor, cei doi, Iannes şi Iambres, erau cei mai de seamă dintre mulţi vrăjitori aduşi de faraon pentru a contraface sau a face minuni false, cu care să întreacă sau să anuleze minunile pe care le făcea Dumnezeu prin Moise şi Aaron (cf. Ieşire 7, 11-24). Numele celor doi vrăjitori-prooroci nu sunt arătate nicăieri în Sfânta Scriptură. Sfântul Ioan Hrisostom, întrebându-se de aceasta, spune: „Sau că aceste nume s-au păstrat prin viu grai (din Tradiţie) sau că Pavel a fost pus în cunoştinţă (de aceste numiri) de către Duhul Sfânt“ (Omilia a VIII-a la II Timotei, p. 248; Teofilact, Tâlcuire la Trimiterea a doua către Timotei; tom. III, trad. cit., p. 295). Tot aici, în notă, se arată aceeaşi părere susţinută la cei vechi şi de Teodoret, şi de Sfântul Macarie Alexandrinul. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)