Volum despre Sfântul Ierarh Nifon la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei
Dedicat ocrotitorului Eparhiei Târgoviștei, volumul „Sfântul Ierarh Nifon - primul sfânt canonizat în spațiul românesc”, apărut în condiții grafice foarte bune, la Editura Eparhiei Târgoviștei, la inițiativa chiriarhului locului, aprofundează personalitatea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, personalitate remarcabilă a Ortodoxiei universale.
Ierarh erudit, bun cunoscător al provocărilor pastoral-misionare ale epocii sale, Sfântul Nifon a înnoit profund viața religioasă și morală de la noi, a reorganizat Biserica munteană, imprimându-i o amplă deschidere spre nevoile concrete ale timpului său. De altfel, rodnicia sa duhovnicească este mărturisită cel mai bine de celebrul său ucenic - Sfântul Voievod Neagoe Basarab -, model desăvârșit de om politic creștin, dar și de efervescența spirituală a deceniilor ce au urmat. Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice. De aceea, la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, astfel că voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a ieromonahului Macarie, care a editat, aici la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508, urmând apoi Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512).
„Cultul Sfântului Ierarh Nifon se bucură de o mare evlavie atât printre credincioșii din eparhia noastră, cât și printre cei din eparhiile învecinate și din întreaga țară, căci marele ierarh este un model actual de sfințenie și de moralitate. De aceea, așa cum o arată impresionantele pelerinaje de la 11 august, dar și din tot cursul anului, mii de credincioși vin să se roage și să se închine la moaștele Sfântului Ierarh, din Catedrala Arhiepiscopală, ca semn de încredere și speranță în bunăvoința lui Dumnezeu”, remarcă în precuvântarea volumului Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.
Volumul, ce cuprinde studii și articole ale unor personalități ale spațiului academic românesc, are 343 de pagini și se poate achiziționa de la cele două magazine bisericești din municipiul Târgoviște și de la pangarele parohiilor și mănăstirilor din întreaga eparhie.