Voluntar de 82 de ani la Spitalul Judeţean Timişoara
▲ Pentru a acoperi golul lăsat de plecarea a peste o sută de asistente la locuri de muncă mai bine plătite în străinătate, conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a apelat, în premieră pentru România, la o metodă uzuală în unităţi similare din Statele Unite ▲ Spitalul speră să coopteze până la 40 de voluntari de vârsta a treia, pentru a face economie la salarii şi pentru a acoperi golul lăsat de asistentele plecate în Italia, Marea Britanie, Germania sau Franţa ▲
Un bătrân de 82 de ani lucrează ca voluntar la Spitalul Judeţean Timişoara, fiind acceptat în activităţi birocratice, după ce conducerea instituţiei a anunţat că are nevoie de pensionari care să îi ajute la diverse munci necalificate. Spitalul a resimţit lipsa forţei de muncă, după ce peste o sută de asistente au plecat la muncă în străinătate, astfel că ajutoarele de vârsta a treia nu au întârziat să îşi ofere serviciile. În urmă cu trei ani, Spitalul Judeţean din Timişoara a încercat să implementeze încă un sistem bazat pe voluntariat, aducând la secţia de reanimare măicuţe de confesiune catolică, sperând ca metoda să se extindă. Deşi proiectul a fost agreeat şi cerut chiar de unii dintre pacienţi, proiectul nu a prins rădăcini. Conducerea spitalului speră să coopteze până la 40 de voluntari Potrivit şefului Clinicii de Anestezie, Terapie Intensivă a spitalului, Dorel Săndesc, pensionarii voluntari duc analizele recoltate din secţii la laborator, aduc rezultatele la camera asistentelor, îi însoţesc pe pacienţii internaţi la cabinetele unde urmează să li se efectueze diverse investigaţii, completează dosarele cu diverse acte ce apar pe parcurs, sau ajută la organizarea unor manifestări medicale, cum ar fi mese rotunde, simpozioane. Înainte de a intra de serviciu, pensionarii au fost verificaţi medical şi li s-au adus la cunoştinţă obligaţiile. Potrivit şefului Clinicii de Anestezie, până în prezent s-au prezentat 20 de voluntari, cu vârstele cuprinse între 65 şi 82 de ani, dar spitalul speră să coopteze până la 40 de voluntari, pentru a face economie la salarii şi pentru a acoperi golul lăsat de sutele de asistente plecate în Italia, Marea Britanie, Germania sau Franţa. „Maniera aceasta de colaborare este uzuală în spitalele din Statele Unite, dar pentru România este o premieră. La Timişoara încercăm să implementăm acest program-pilot“, a spus Dorel Săndesc. Proiectul Spitalului a fost susţinut de autorităţile locale, iar voluntarii au fost „recrutaţi“ cu sprijinul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Timiş.