„Vreau să aflu“
Membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) - filiala Botoşani au început, pe 19 octombrie 2010, campania de informare "Vreau să aflu" ce are ca scop punerea în temă a tinerilor despre riscurile comportamentului libertin promovat prin mass-media, ca subminare a vieţii moral-spirituale creştine. Această activitate este justificată prin faptul că viaţa sexuală este începută la o vârstă tot mai fragedă, fiind astfel favorizată apariţia bolilor cu transmitere sexuală şi că circa 20% dintre tinerele care recurg la avort la cerere sunt eleve şi studente. De asemenea, un alt motiv solid este acela că, în lipsa unei educaţii sanitare corespunzătoare, elevele nu conştientizează ce este un avort şi, mai ales, care sunt consecinţele lui grave, atât fizice, cât şi psihice, asupra sănătăţii organismului. Materialul informativ al campaniei este concretizat în cinci module ce vor fi prezentate elevilor în cadrul instituţiilor de învăţământ din judeţ. Campania de informare "Vreau să aflu" se derulează în prezent la nivel naţional prin Fundaţia Creştină "Părintele Arsenie Boca". (Claudia-Alina Ignat)