Vrednicul Patriarh Teoctist, pomenit la Ierusalim

Data: 03 August 2014

Cu prilejul împlinirii a şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, a avut loc o slujbă de Parastas şi la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. După oficierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, părintele arhimandrit Timotei Aioanei, superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, a oficiat un Parastas de pomenire pentru fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist, pomenindu-i şi pe părinţii acestuia, Dumitru şi Marghioala Arăpaşu. La final, în cuvântul rostit, arhim. Timotei a evocat personalitatea Patriarhului Teoctist afirmând: „Cel de-al cincilea întâistătător al Bisericii Române a condus corabia Bisercii vreme de 21 de ani, între 1986 şi 2007. Marele ierarh a fost un patriarh al smereniei şi blândeţii, care acum se roagă pentru noi, împreună cu toţi sfinţii, şi a rămas în amintirea tuturor ca un om de pioasă amintire. În anul 1975, pe când era Mitropolit al Olteniei, împreună cu Mitropolitul Moldovei Iustin Moisescu, l-a însoţit pe Patriarhul Justinian Marina la târnosirea bisericii Reprezentanţei Patriarhiei Române la Ierusalim, cu hramul «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe». Prin urmare, această biserică a românilor din Ierusalim a fost sfinţită de trei patriarhi“, a amintit părintele arhim. Timotei Aioanei, superiorul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă.

Totodată, întru pomenirea Patriarhului Teoctist Arăpaşu, la biserica Aşezământului Românesc din Ierihon s-au săvârşit în aceeaşi zi Sfânta Liturghie şi rânduiala Panihidei, iar la Biserica Sfântului Mormânt din Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului a fost săvărşită Sfânta Litughie arhierească, în cadrul căreia a fost pomenit, în mod special, fostul Patriarh al României Teoctist Arăpaşu.

Veşnica lui pomenire!