Zahărul și apariția pietrelor la rinichi
Consumul de alimente cu adaos de zaharuri, cum sunt băuturile răcoritoare, înghețata și dulciurile în general, pot favoriza apariția calculilor renali, concluzionează autorii unui studiu, în premieră pe această temă, publicat recent în revista „Frontiers in Nutrition”. Astfel, persoanele care consumă multe zaharuri au un risc cu aproape 40% mai mare de a fi diagnosticate cu pietre la rinichi, după cum rezultă din analiza chestionarelor completate de cele peste 28.000 de persoane, în cadrul Studiului național de examinare a sănătății și nutriției (NHANES) din Statele Unite, realizat între 2007 și 2018.
Participanții la studiu au fost rugați să precizeze dacă au avut în istoricul lor medical calculi renali și au fost întrebați în ce măsură obișnuiesc să consume sucuri îndulcite, miere sau produse cu adaos de dextroză, fructoză, zahăr sau, dimpotrivă, au o dietă echilibrată, bazată pe alimente sănătoase - fructe, legume și cereale integrale. Consumul mediu general de zaharuri adăugate a fost de 272,1 calorii pe zi, ceea ce corespunde la 13,2% din aportul energetic zilnic total.
Mecanismele prin care consumul de zahăr poate influența formarea calculilor renali nu este cunoscut încă, fiind necesare studii suplimentare în acest sens, dar este evident faptul că limitarea dulciurilor și a băuturilor îndulcite poate ajuta la prevenirea formării pietrelor la rinichi, spun coordonatorii studiului. (I. M.)