Zalăul, apărat de inundaţii cu sprijin german
Municipiul Zalău va primi o finanţare din partea landului german Bavaria, pentru realizarea de studii menite să pună în siguranţă oraşul în faţa inundaţiilor şi viiturilor, prin amenajarea unor lacuri de retenţie. Primarul Zalăului, Radu Căpâlnaşiu, a precizat că Guvernul Bavariei a aprobat deja finanţarea, care va fi nerambursabilă şi va fi primită prin intermediul unui proiect ce va demara în acest an.