Zeci de familii evacuate din calea apelor
În județele Maramureș, Sălaj și Bistrița Năsăud au căzut marți ploi abundente care au umflat râurile, provocând pagube în zeci de localități. În județul Maramureș, 60 de case și gospodării au fost inundate. Totodată, ploaia torențială din noaptea de marți spre miercuri a dus la alunecări de teren și inundații în județele Bistrița Năsăud și Satu Mare.
Precipitațiile abundente înregistrate în ultimele două zile în partea de nord a țării au dus la inundarea a zeci de localități, mai multe zeci de persoane fiind evacuate de autorități. Astfel, în Maramureș, până ieri la prânz au fost evacuate 14 persoane (10 în satul Buciumi și 4 în comuna Mireșul Mare), au fost afectate 125 de gospodarii, teren agricol, mai multe fântâni, în localitățile: Sârbi, Buzești, Tămaia, Fărcașa, Ardusat, Buciumi, Valea Chioarului, Seini, Cicârlau, Ilba.
În Sălaj, 31 de localități au fost afectate de inundații, iar două școli au fost închise. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj, Lucian Andrei Jacodi, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că nouă persoane din localitatea Surduc au fost evacuate din locuințe, iar școlile din Cheud și Chieșd au fost închise. î31 de localități din județul Sălaj sunt afectate de inundații, în urma ploilor înregistrate în noaptea de marți spre miercuri. Din cauza pericolului de inundare, au fost închise două școli din localitățile Cheud și Chieșd, unde elevii nu merg miercuri la
cursuri. De asemenea, au fost evacuate nouă persoane din localitatea Surduc”, a spus Jacodi. Ploaia torențială care s-a abătut asupra județului Bistrița Năsăud în noaptea de marți spre miercuri a dus la producerea de inundații și alunecări de teren, înregistrându-se cantități de apă de peste 60 litri pe metri pătrat. Din acest motiv, miercuri dimineața a fost depășită cu 12 centimetri cota de atenție pe râul Meleș, afluent al Someșului Mare, însă fără a se produce inundații, având în vedere că zona este îndiguită.
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Palatul Parlamentului, că vicepremierul Gabriel Oprea l-a informat cu privire la măsurile luate pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din nordul țării și a asigurat că vor fi concentrate îtoate resursele necesareÎ pentru reparații și pentru a nu avea "pierderi mai mari decât s-a întâmplat până acum.
îVreau doar să vă asigur că, sub coordonarea domnului Oprea, a Ministerului de Interne, a Departamentului pentru Situații de Urgență, concentrăm toate resursele necesare să reparăm ceea ce e de reparat și să nu avem pierderi mai mari decât s-a întâmplat până acum", a mai precizat Ponta, citat de Agerpres.
Ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a cerut prefecților și șefilor structurilor pentru situații de urgență din județele vizate de avertizări hidrologice de cod roșu, portocaliu și galben de inundații să fie prezenți în teritoriu pentru a acorda sprijin populației.
Conform MAI, la nivelul județelor Sălaj, Satu Mare și Maramureș, aflate ieri sub sub cod roșu de inundații, au acționat în teren pentru limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice peste 800 de pompieri militari, sprijiniți de echipe de poliție și jandarmi, cu mijloacele tehnice aflate în dotare. (Oana Nistor)