„Ziarul Lumina 6.000” - continuitatea unei lumini care nu se stinge
Prin titlurile sale, prin tonul echilibrat şi prin respectul faţă de persoana umană, ziarul a restabilit o punte între Biserică şi societate, între teologie şi sociologie, între credinţă şi ştiinţă. Aşa s-a construit o cronică a Bisericii Ortodoxe Române în care actualitatea este luminată prin credinţă. De-a lungul acestor ani, Ziarul Lumina a fost nu doar un cotidian, ci un „apostolat cultural și mediatic”, o școală de discernământ și seriozitate. Prin fiecare articol s-a cultivat limba română curată, prin fiecare pagină s-a apărat adevărul și demnitatea omului, iar prin fiecare imagine s-a dat mărturie despre lucrarea Bisericii Ortodoxe Române în societate.
Editorialele sale au devenit, în timp, mici eseuri de spiritualitate aplicată – un jurnal al conştiinţei româneşti creştine. Aici s-au consemnat marile evenimente bisericești ale Patriarhiei Române, momentele istorice ale vieții naționale, dar și suflul discreției cotidiene: gesturile oamenilor care, prin credință, au transformat suferința în speranţă.
Cele 6.000 de ediţii înseamnă mii de ore de muncă şi rugăciune, mii de ştiri, reportaje, interviuri şi portrete care alcătuiesc, împreună, o memorie a faptelor luminoase. Ele spun povestea Bisericii lucrătoare: a parohiilor din sate și orașe, a mănăstirilor și centrelor sociale, a familiilor creştine, a tinerilor și bătrânilor în slujire, a Liturghiei de la Altar. Fiecare etapă a fost o treaptă în evoluția unei instituții mediatice care și-a menținut noblețea: intrarea în Centrul de Presă BASILICA în 2007, lansarea săptămânalului Lumina de Duminică, dezvoltarea platformei digitale ziarullumina.ro, extinderea în spațiul rețelelor sociale. Toate acestea nu au fost simple modernizări tehnice, ci forme de a prelungi lumina tiparului în universul virtual, acolo unde omul contemporan își caută răspunsurile.
Ziarul Lumina rămâne un spaţiu de sinteză între tradiţie şi actualitate, între rigoare academică şi căldura pastorală. Într-o vreme marcată de pluralismul informaţional şi relativismul valoric, el oferă cititorilor un reper moral şi intelectual. Această fidelitate se sprijină pe jurnalişti, preoţi, editori, corectori, tehnoredactori, care au învăţat că fiecare titlu, fotografie sau virgulă devin slujire atunci când se aşază în duhul Adevărului. Ziarul Lumina – altar al cuvintelor şi jurnal al credinţei – la ediţia cu numărul 6.000 continuă calea luminii care se scrie zi de zi spre folosul tuturor cititorilor săi.