Zilele Academice Andreiene au ajuns la sfârşit
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a găzduit în perioada 25-27 prima ediţie a Zilelor Academice Andreiene. Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de comunicări ştiinţifice din partea cadrelor didactice de la facultatea sibiană, urmată de discuţii şi întrebări din partea studenţilor.
În prima zi a manifestărilor a avut loc întâlnirea doctoranzilor de la Facultatea de Teologie din Sibiu cu profesorii îndrumători, prin care s-au susţinut public referate şi rapoarte de cercetare. În a doua zi a manifestărilor a avut loc în Sala Profesorală susţinerea publică a două teze de doctorat, elaborate de pr. Bogdan Bunescu, respectiv pr. Ioan Schiau. Lucrarea susţinută de părintele Bogdan Bunescu s-a intitulat „Urbanizarea societăţii - fenomen postmodern complex cu ample implicaţii în viaţa creştinului“, iar cea de-a doua teză a avut titlul „Creaţie şi Biserică. O abordare ortodoxă a ecologiei“. Comisia de evaluare a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului şi formată din decanul facultăţii şi îndrumătorul celor doi doctoranzi, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. de la instituţia şaguniană, pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia şi pr. conf. univ. dr. David Pestroiu de la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Cele două teze au fost apreciate de comisie şi de publicul participant, iar după ceremonia depunerii jurământului de credinţă şi fidelitate faţă de Biserica străbună, cei doi candidaţi au fost declaraţi doctori în Teologie.
Sesiune de comunicări
În ultima zi a Zilelor Academice Andreiene, a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ o sesiune de comunicări ştiinţifice. Studenţii şi cadrele didactice au umplut aula facultăţii la acest eveniment academic moderat de conf. univ. dr. Sebastian Moldovan. Prima lucrare susţinută la această sesiune a fost „Viaţa şi martiriul Sfinţilor Brâncoveni“, elaborată de prof. univ. dr. Ciprian Streza, în care au fost prezentate în detaliu aspecte importante din activitatea sfântului voievod şi însemnătatea duhovnicească a sfârşitului său mucenicesc din 15 august 1714. A urmat prezentarea pr. conf. univ. dr. Irimie Marga, intitulată „Raportul canonic dintre Spovedanie şi Cuminecare“. Referatul a subliniat importanţa celor două Taine în viaţa creştinului, din perspective sfintelor canoane. Ultimul referat a fost al pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, care a vorbit celor prezenţi despre „Glasurile bisericeşti în tradiţia muzicală din Serbia şi Transilvania“. După susţinerea acestor comunicări au avut loc discuţii între cadrele didactice şi studenţi şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Oportunităţi de internaţionalizare
În după-amiaza aceleiaşi zile, conf. univ. dr. Daniela Preda a vorbit cadrelor didactice şi studenţilor teologi despre oportunităţile oferite în prezent facultăţii sibiene de a se face mai bine cunoscută pe plan internaţional. Referatul s-a intitulat „Strategii de internaţionalizare a Facultăţii de Teologie“ şi a avut ca scop o mai bună informare asupra parteneriatelor şi colaborărilor între Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu şi universităţi din Europa.
Manifestările de la Facultatea de Teologie din Sibiu se află la prima ediţie şi se doreşte ca pe viitor să existe o tradiţie ca în fiecare an, în preajma hramului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, ocrotitorul şi întemeietorul instituţiei, să existe o sesiune de comunicări ştiinţifice şi alte evenimente academice. Tot în cadrul acestor Zile Academice Andreiene a avut loc miercuri, 26 noiembrie, sesiunea de examinare a preoţilor înscrişi la cursurile pentru obţinerea gradului I profesional.
„Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost interactivă, cu posibilitatea ca profesorii de Teologie şi studenţii să dezbată împreună temele pregătite. Am cunoscut mai bine preocupările recente de cercetare ale profesorilor, iar studenţii au primit informaţii noi. Am considerat că este benefic pentru studenţi să organizăm această sesiune la nivelul lor, tocmai pentru a fi o muncă de echipă în cercetarea şi dezbatere publică a unor teme de maxim interes pentru tologia românească. Ultima temă prezentată a avut ca scop punerea la punct a unor lucruri legate de activitatea noastră pe viitor. Avem în vedere crearea unei specializări de Master într-o limbă modernă, pentru ca instituţia noastră să fie şi mai accesibilă pe plan internaţional. De asemenea, am aflat mai multe despre programul «Erasmus» care se implementează în universitatea noastră“, ne-a spus părintele decan Aurel Pavel.