Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului
La Caransebeş au continuat acţiunile religioase, culturale şi artistice organizate cu prilejul desfăşurării celei de-a VIII-a ediţii a manifestării „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului“. Ampla manifestare a avut loc în perioada 26 aprilie - 3 mai şi a fost dedicată aniversărilor locale, reunite sub genericul „Istorie şi devenire în Episcopia Caransebeşului“.
După desfăşurarea evenimentelor religioase, culturale şi artistice din primele trei zile, manifestarea „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului“ a continuat marţi, 29 aprilie, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş, unde a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului coral de muzică bisericească „Miron Cristea“. La această manifestare religios-culturală au urcat pe soleea Catedralei episcopale 12 formaţii corale din Eparhia Caransebeşului, care au interpretat piese muzicale specifice perioadei pascale, din repertoriul naţional şi internaţional. Festivalul este dedicat în special corurilor parohiale şi poartă denumirea vrednicului de pomenire patriarh Miron Cristea, episcop al Caransebeşului în perioada 1910-1919, care de-a lungul vieţii sale a sprijinit cu multă dăruire activităţile muzicale.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi a membrilor Permanenţei Consiliului eparhial. De asemenea, au luat parte elevi şi studenţi teologi de la cele două şcoli teologice din Caransebeş, preoţi, profesori, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase, iubitori de muzică corală religioasă din localitate şi împrejurimi. Toţi participanţii au primit diplome şi premii din partea Episcopiei Caransebeşului, care au fost înmânate de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian.
Evenimentele au continuat miercuri, 30 aprilie, în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebeşului, unde a avut loc sărbătorirea celor 90 de ani de la înfiinţarea corului Catedralei episcopale istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Caransebeş. În debutul întâlnirii, părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, a prezentat câteva date despre corul Catedralei istorice, dar şi despre cel care a dirijat acest cor 21 de ani, muzicologul, compozitorul şi omul de cultură Gheorghe Dobreanu. În continuare au fost prezentate evocări din trecutul îndelungat al formaţiei corale. Astfel, dr. Ovidiu Roşu, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, a prezentat câteva considerente întâmplate în jurul anului 1924, an în care a fost înfiinţat Corul „Gheorghe Dobreanu“. Dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, a prezentat participarea corului la viaţa culturală a oraşului de-a lungul timpului, dar şi date istorice despre Catedrala istorică în care acesta a activat.
Momentul festiv a continuat cu evocări despre activitatea Corului „Gheorghe Dobreanu“ şi cu un scurt concert de cântări pascale şi pricesne. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a înmânat dirijorului şi tuturor coriştilor diplome de cinstire şi insigne omagiale, în semn de recunoştinţă pentru zelul şi devotamentul de care aceştia au dat dovadă. De asemenea, au participat oficialităţi locale, oameni de cultură, preoţi din municipiu, elevi seminarişti şi studenţi teologi de la cele două şcoli teologice din Caransebeş, foşti şi actuali membri ai corului Catedralei istorice şi un însemnat auditoriu. Corul „Gheorghe Dobreanu“ asigură răspunsurile liturgice în fiecare duminică şi sărbătoare la Catedrala istorică „Sfântul Gheorghe“ din Caransebeş.
Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului au continuat joi, 1 mai, în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebeşului, cu interpretarea piesei de teatru cu tematică religioasă ,„Mironosiţele“, după un text cules de D. St. Petruţiu şi reîntocmit de marele dramaturg Victor Ioan Popa. Protagoniştii acestei piese au fost elevi ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş şi un grup de tinere de la Liceul Teoretic „Traian Doda“ din localitate, coordonaţi de părintele profesor Pătruţ Bănăduc.
În cea de-a patra zi a manifestărilor, vineri, 2 mai, s-a desfăşurat cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici“. Evenimentul cultural a fost organizat de Episcopia Caransebeşului în colaborare cu Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru“ din localitate.
Manifestarea culturală s-a desfăşurat în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru“ din Caransebeş, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi a altor personalităţi ale oraşului şi judeţului. În ediţia din acest an au urcat pe scenă şapte formaţii corale de copii şi tineri din Eparhia Caransebeşului, dar şi din alte eparhii.
Sâmbătă, 3 mai, Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial din Caransebeş a găzduit cea de-a V-a ediţie a Festivalului de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină“. Festivalul este organizat de Episcopia Caransebeşului în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean şi cu Parohia Ohaba Mâtnic din Protopopiatul Caransebeş. În cadrul festivalului a fost lansată revista „Tăt Bănatu-i Fruncea“ a Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, care a ajuns la nr. 126. Totodată, au fost interpretate poezii religioase şi laice în grai bănăţean de către membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, precum şi de către elevi şi preşcolari îmbrăcaţi în straie populare din judeţele Caraş-Severin şi Timiş. În aplauzele celor prezenţi, bine-cunoscutul prof. Vasile Gondoci a interpretat piese de muzică folk.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi copii şi tineri, însoţiţi de părinţii lor, de preoţi, de profesori de literatură, de membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, de elevi şi studenţi teologi caransebeşeni, a iubitorilor de folclor, precum şi de cea a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care, la final, a înmânat tuturor participanţilor diplome şi premii.
Manifestările amintite au fost prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii Catedrale „Învierea Domnului“ din Caransebeş, de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2014 ca An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la care se adaugă aniversările locale, grupate sub deviza „Istorie şi devenire în Episcopia Caransebeşului“, în 2014 împlinindu-se 20 de ani de la reîntemeierea Episcopiei Caransebeşului prin iniţiativa episcopului Emilian Birdaş (1994), 80 de ani de la întronizarea ierarhului Vasile Lăzărescu în slujirea de episcop al Caransebeşului (1934) şi 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (1914).