„Zilele Culturii Germane“ la Bucureşti

Data: 30 Octombrie 2009

„Zilele Culturii Germane“, desfăşurate sub semnul împlinirii a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, care reunesc numeroase manifestări culturale, se desfăşoară, în perioada 1-9 noiembrie, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară, conform Agerpres. „Prin acest eveniment dorim să organizăm o sărbătoare a democraţiei, care să ne amintească de libertatea redobândită în zilele lui 1989, să reflectăm asupra vieţii cotidiene a oamenilor, înainte şi după acele evenimente, asupra schimbărilor din Germania ultimilor 20 de ani“, a spus Holger Scherf, ministru consilier al Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Evenimentul, organizat de Ambasada Germaniei, având ca parteneri Goethe Institut, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, Festivalul Naţional de Teatru, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), se adresează tuturor celor interesaţi să cunoască noi perspective ale culturii, istoriei şi vieţii sociale germane, dinainte şi de după momentul reunificării. Astfel, vor fi evenimente precum expoziţii foto de arhitectură, film, spectacole de teatru, concerte, lectură, simpozioane, dezbateri publice, manifestări sportive. „Zilele Filmului German“ au loc între 2-5 noiembrie, la Cinema Studio. Un proiect cultural itinerant, „KulTourBus“, prevede vizitarea oraşelor Braşov, Sibiu şi Cluj-Napoca.