Zilele Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ din Panciu

Data: 19 Ianuarie 2014
În perioada 15-18 ianuarie, Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ din Panciu s-a aflat în sărbătoare. Unitatea de învăţământ a aniversat 67 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a susţinut, vineri, 17 ianuarie, la Casa de Cultură din localitate, prelegerea intitulată „Tinerii şi provocările contemporane - rolul Bisericii în educaţie“. Înaltpreasfinţia Sa le-a vorbit tinerilor despre importanţa educaţiei şi rolul pe care îl are credinţa în formarea personalităţii: „Să fiţi foarte atenţi şi să aveţi mult discernământ în alegeri, în opţiuni. Eu vă încredinţez, ca arhipăstor, alături de preoţii şi dascălii care au conştiinţă curată şi simţ de responsabilitate, că numai educaţia întemeiată pe credinţa creştin-ortodoxă poate să se bucure de roade şi să vă aducă vouă pace şi mulţumire sufletească“.
 
La eveniment au participat autorităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, elevi, actuali şi foşti profesori ai liceului. Viceprimarul oraşului Panciu, Iulian Nica, a mulţumit întâistătătorului eparhiei de la Curbura Carpaţilor pentru prezenţa la Zilele Liceului „Ioan Slavici“, eveniment important pentru comunitatea locală. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian a primit, din partea primarului Iulian Nica, placheta oraşului Panciu, precum şi volumele „Sfânta lumină a învăţăturii şi apostolii ei“, de Mihail C. Adafini, şi „Istoricul oraşului Panciu“, de Mihai Liviu Adafini. (Dragoş Olteanu)