„Zilele Ştiinţei Româno-Austriece“, la Viena

Data: 12 Mai 2008

Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei participă, în perioada 13-14 mai 2008, la Viena, la simpozionul „Zilele Ştiinţei Româno-Austriece“, eveniment organizat la Universitatea Tehnologică din Viena de către Ministerul Federal al Ştiinţei şi Cercetării din Austria, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din România (MECT), Agenţia Austriacă de Promovare a Cercetării şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Manifestarea îşi propune să faciliteze dialogul direct între universităţi şi partenerii industriali din România şi Austria, în vederea dezvoltării de noi proiecte de cercetare în domeniile energiei şi mediului.

Alte obiective sunt evaluarea activităţilor de cooperare bilaterală ce se află în derulare în prezent, furnizarea de informaţii concrete cu privire la programele şi iniţiativele de cooperare care pot susţine cooperarea bilaterală, respectiv dezvoltarea şi întărirea contactelor între universităţile şi institutele de cercetare din cele două ţări. Organizarea evenimentului a fost decisă în decembrie 2007, la Sibiu, cu ocazia discuţiilor bilaterale avute de ministrul Cristian Adomniţei, şi Ministrul Federal pentru Ştiinţă şi Cercetare din Austria, Johannes Hahn. La „Zilele Ştiinţei Româno-Austriece“ mai participă, din partea României, preşedintele ANCS, Anton Anton, experţi din cadrul MECT şi ANCS, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, ai institutelor de cercetare din România şi ai studenţilor.