Ziua Bucovinei
În 28 noiembrie este marcată Ziua Bucovinei, sărbătoare instituită prin Legea 250/2015. Este data la care, în 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a adoptat moţiunea privind „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. Acest mare eveniment a avut loc în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, în cadrul Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, şapte ai germanilor şi şase ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuţi, atunci, și câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei. Actul unirii Bucovinei cu România a fost confințit de regele Ferdinand I prin decretul din 18/31 decembrie 1918. Astfel, după aproape 150 de ani de ocupaţie străină, Bucovina redevenea parte integrantă a ţării.
Ducatul Bucovinei s-a aflat sub dominația Imperiului austro-ungar în perioada1775-1918. La 28 iunie 1940, jumătate din teritoriul Bucovinei (Bucovina de Nord) a fost ocupat de Uniunea Sovietică și integrat în fosta Republică Socialistă Sovietică Ucraineană.