Ziua de 2 mai 2014 va fi declarată nelucrătoare
În sectorul bugetar, ziua de 2 mai va fi nelucrătoare, urmând a fi recuperată ulterior, potrivit anunţului făcut de primul-ministru Victor Ponta. Solicitarea a venit din partea Asociaţiei de Promovare Litoral - Delta Dunării şi a Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistice din România, „pentru sprijinirea turismului“. În acest an, Ziua Internaţională a Muncii - 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi, astfel că bugetarii vor beneficia de o minivacanţă de patru zile. „În urma presiunilor la care am fost supus, cred că cedez. Da, ziua de 2 mai probabil că vom propune în şedinţă de Guvern să fie zi nelucrătoare şi să fie recuperată ulterior. Pe de altă parte, la modul cel mai direct, am mai practicat, nu doar Guvernul pe care-l conduc, această idee: spunem că nu este liberă şi, în realitate, în instituţii s-a lucrat sau nu s-a lucrat. Haideţi să facem lucrurile corect. Dacă e vineri (2 mai - n.r.) şi dacă omul e liber joi, să fie liber şi vineri. Va veni într-o altă zi şi poate o zi de sâmbătă în care lucrezi e mai bine“, a declarat premierul, citat de Agerpres. (Oana Nistor)