Ziua Mamei la Centrul social pentru copii „Sfântul Stelian“ din Lipovu
Îmbrăcaţi în costume tradiţionale, copiii de la Centrul social „Sfântul Stelian“ din Lipovu, al Asociaţiei Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, au pregătit un program artistic special pentru Ziua Mamei - 8 martie. Cu acest prilej, cei mici au recitat poezii şi au interpretat cântece specifice acestei sărbători mămicilor prezente la eveniment.
În cadrul Centrului social „Sfântul Stelian“ sunt înscrişi peste 70 de copii care beneficiază de servicii educaţionale şi suport în vederea reducerii riscului de abandon şcolar. Copiii participă la activităţi de educaţie remedială, sunt ajutaţi la efectuarea temelor şcolare, sunt implicaţi în activităţi de art-terapie şi terapie ocupaţională, iar toate acestea au menirea de a le îmbunătăţi rezultatele la învăţătură şi a le dezvolta abilităţile pentru o viaţă independentă. „Ţinând cont de comunitatea din care fac parte, Asociaţia Vasiliada oferă acestor copii şi o masă caldă. Încercăm să fim un sprijin pentru ei şi familiile lor, ne-am propus să dezvoltăm o relaţie de lungă durată, bazată şi pe implicarea părinţilor în procesul educaţional, dar şi în problemele de ordin administrativ. Astfel, părinţii conştientizează importanţa serviciilor de care beneficiază copiii în cadrul centrului, dar şi faptul că pot fi un exemplu pentru propriul copil“, a declarat Ionela Groza, coordonatorul Centrului „Sfântul Stelian“. (Gabriela Firu)