Ziua Mamei sărbătorită într‑o parohie bucureşteană
În săptămâna în care a fost celebrată Ziua Internaţională a Femeii, Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan, Protoieria Sector 3 Capitală, a organizat o activitate culturală dedicată mamei, în cadrul căreia copiii au recitat poezii şi au interpretat cântece dedicate celor care le-au dat viaţă.
Manifestarea desfăşurată în Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama) a fost organizată de Serviciul pentru tineret al Comitetului parohial, copiii pregătindu-se în cadrul unor ateliere de creaţie de la începutul acestui an sub coordonarea prof. Ilie-Alexandru Răducanu şi prof. Costin Retea, ambii membri ai Corului bărbătesc „Cantus Domini”.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Nicolae Gavrilă a vorbit celor prezenţi despre activităţile desfăşurate cu copiii în cadrul parohiei, evidenţiind faptul că această serbare se încadrează în activităţile din „Luna pentru Viaţă”. „Copiii din parohia noastră, care vin la biserică şi care s-au pregătit intens de la începutul anului sub coordonarea celor doi membri ai Corului «Cantus Domini», au dorit, prin această serbare, să mulţumească, prin poezie şi cântec, mamelor lor care i-au născut şi le-au purtat de grijă cu dragoste şi multă atenţie. În «Luna pentru Viaţă» le mulţumim celor care se jertfesc pentru a aduce noi vieţi în lume, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mamelor, şi considerăm că nu există un mod mai plăcut decât prin glasurile voioase ale copiilor. Mulţumim, de asemenea, tuturor celor au sprijinit eforturile noastre şi s-au implicat în organizarea acestui emoţionant moment”, a spus părintele paroh Nicolae Gavrilă.
La finalul serbării, copiii au fost aplaudaţi de cei prezenţi, primind din partea parohiei daruri constând în icoane, cărţi de rugăciuni şi dulciuri.