Ziua României sărbătorită la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia
La Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, de Ziua Naţională. În cadrul sfintei slujbe, diaconul Răzvan Oprea a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Băcăinți cu filia Sărăcsău, Protopopiatul Alba Iulia.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pe esplanada special amenajată în fața catedralei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de Te Deum, cu prilejul împlinirii a 103 ani de la făurirea României Mari. Ceremonia a avut loc în prezența a mii de credincioși din ţară și din afara granițelor, alături de care s-au aflat oficialități centrale și locale.
Ierarhul a subliniat însemnătatea istorică a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918: „La Bălgrad, în 1600, prin slăvitul voievod Mihai Viteazul, poporul român şi-a împlinit visul de veacuri de a fi unit, în spaţiul carpato-dunărean, într-o singură ţară, sub un singur domn, liber şi independent. De asemenea, la Bălgrad, Sfântul Mitropolit Simion Ştefan a tipărit, pentru prima dată, în limba noastră românească, Noul Testament din 1648. Astfel s-a făcut unirea în limbă a tuturor românilor răsfiraţi prin multe ţări. Şi tot la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, s-a desăvârşit unitatea statului naţional român. (…) Din Alba Iulia, cetatea Marii Uniri, doresc tuturor românilor sănătate, bucurie şi ajutor de la Atotputernicul Dumnezeu. La mulţi ani!”
În continuare au avut loc tradiționalele manifestări dedicate Zilei Naționale a României care au inclus şi parada militară, organizată pe bulevardul „1 Decembrie 1918”.