Ziua Românilor de Pretutindeni va fi sărbătorită la București

Un articol de: Oana Nistor - 27 Mai 2016

Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe organizează, în perioada 28-29 mai, la București, `Ziua Românilor de Pretutindeni”, sărbătoare desfășurată, din 2015, în ultima duminică a lunii mai. Acest eveniment va reuni reprezentanți ai comunităților românești din vecinătatea României și Balcani, meșteri, interpreți și instrumentiști populari, precum și figuri remarcabile ale diasporei române, care promovează imaginea țării. Programul va cuprinde, pe lângă conferința pe tema identității naționale în străinătate și a rolului formativ al educației românești - la care și-au anunțat participarea reprezentanți de marcă ai diasporei române -, și un târg al tradițiilor populare al comunităților românești din vecinătatea României, recitaluri de muzică și dansuri populare românești și un concert pop-rock în aer liber. Programul este realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Agence Universitaire de la Francophonie și Centrul pentru Integrare și Dezvoltare PRUT.