Zona euro a scăpat de un dezastru
Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a calificat drept "un moment istoric" planul european de stopare a crizei din finanţele publice, relatează AFP. "Toţi responsabilii publici, printre care mă includ şi eu, aveau în cap teama de un dezastru, dacă nu ajungeam rapid la un acord. Toate simptomele care au precedat criza din toamna lui 2008, chiar înainte de falimentul băncii Lehman Brothers, reapăruseră", a declarat Christine Lagarde. După o săptămână de cădere a burselor mondiale şi amplificarea îngrijorărilor suscitate de criza greacă, miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene (UE) au căzut de acord, în noaptea de duminică spre luni, asupra unui plan gigantic de ajutor, în sumă totală de 750 miliarde de euro, pentru zona euro aflată în criză. "Nu este doar un mecanism de urgenţă, ci o hotărâre de a reinventa modelul european. Trebuie să găsim regulile care ne vor feri de astfel de crize pe viitor", a subliniat oficialul francez.